vineri, 15 iulie 2011

viata ca un muzeu


E viaţa mea ca un muzeu al figurinelor de ceară
un manechin, destinul meu, captiv e-n lumea lor bizară
cu ochi pustii, cu zâmbet fals, par deseori realitate
şi ca un câine fără glas mă însoţesc în orice parte
nu mint, le simt indiferenţa, dar nici nu-mi pot schiţa vreun semn
deşi par vii, nu-mi  ştiu prezenţa, făpturi de ceară, lut şi lemn.

4 comentarii:

  1. Doresc sa te ajut material sau sa contribui la publicarea poeziilor tale pe hartie,intr-un volum.Nu urmaresc nici un profit sau alt interes.Visez pentru viitor,cu acceptul tau, sa iti traduc poeziile in doua idiome.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos pentru intentia admirabila! doar ca nu pot accepta sprijinul si nici nu e momentul ideal pentru a ma implica in lansarea unui volum de poezii in viitorul foarte apropiat. In privinta celui de-al doilea subiect, crede-ma, nu am nimic impotriva traducerii adecvate in alte graiuri, din contra, din punctul meu de vedere este un mod evident de apreciere a poeziilor mele, drept pentru care iti multumesc!

      Ștergere
  2. LA VIDA COMO UN MUSEO

    Mi vida es como un museo de las figurillas de ceras
    un maniqui,el destino mio captivo en sus mundo extravagante (extraño)
    con los ojos vacios,con falsa sonrisa,parese a menudo realidad
    como un perro sin voz (grito)camino en calquier parte
    no miento imitando la indiferencia pero jamas no puedo bosquejar alguno signo
    aunque parecen vivos,no encuentran mi presencia,criaturas de cera,barro y madera.

    RăspundețiȘtergere