De te-am iubit, îți cer
iertare
Știam că voi iubi enorm
De-am renunțat, n-am loc
sub soare
Chiar dacă am greșit ca
om.
De-am judecat, cer
îndurare
Știam că a greși e-un
fapt
Ce va primi ușor iertare
Deși nu-i drept al lumii
pact.
De n-am iubit, regret
a-ți spune
Că nu e doar din vina mea
Cât tot ce-i viu, ca pe-o
minune
Voi tot iubi, de-ar
accepta.
Dar că mă mint, trăind
absurdul
Cât să îndur, cui să cuvânt?
Să-mi cer iertare, mie, surdul
Și orbului ce zilnic
sunt?
Din praf sunt fir de praf
mărunt
Din lut sunt nici măcar
ce-am fost
Timpul mi-e câmp de grâu cărunt
Doar cugetului adăpost
Un fel de rost cu susu-n
jos
Iartă-l, simțire, de mai
poți
Nimicul promițând frumos
Ne molipsește pe noi
toți.