vrei să mai citești ?

sâmbătă, 7 septembrie 2019

premoniţie


și-atunci va începe să plouă cu toamne...
ce vremuri în mii de culori s-or întrece!
deși n-oi mai fi, vor fi zâmbete, Doamne,
când toamne-n răcori și-auriu vor petrece.
atunci vor tânji arămii plopi amarnic,
ca pași de fecioară călcând în tăcere.
când clipe vor fi prea destule, zadarnic ...
eu, toamnă voi fi și eternu-mi durere.
mireasă trecutului, clipei pedeapsă.
în aur pictată, cu ochi ruginii,
ce plină de-amurg, vei fi toamnă, aleasă,
să-mi fii veșnicie, odihnă să-mi fii.
regrete târzii mă vor trage de umăr
și chipul cu plânset mi-l vor înnegri
când vântul șopti-va-mi tăceri fără număr
cu pași de fecioară, departe voi fi.
ce oameni, ce toamne
de-atunci n-oi mai ști!

marți, 26 iunie 2018

nimicuri


De te-am iubit, îți cer iertare
Știam că voi iubi enorm
De-am renunțat, n-am loc sub soare
Chiar dacă am greșit ca om.
De-am judecat, cer îndurare
Știam că a greși e-un fapt
Ce va primi ușor iertare
Deși nu-i drept al lumii pact.
De n-am iubit, regret a-ți spune
Că nu e doar din vina mea
Cât tot ce-i viu, ca pe-o minune
Voi tot iubi, de-ar accepta.
Dar că mă mint, trăind absurdul
Cât să îndur, cui să cuvânt?
Să-mi cer iertare, mie, surdul
Și orbului ce zilnic sunt?
Din praf sunt fir de praf mărunt
Din lut sunt nici măcar ce-am fost
Timpul mi-e câmp de  grâu cărunt
Doar  cugetului adăpost
Un fel de rost cu susu-n jos
Iartă-l, simțire, de mai poți
Nimicul promițând frumos
Ne molipsește pe noi toți.


circ trist


Nimic nu mă mai doare,
Ca pe-o piatră
Par clovn, iar viața pare-un circ, trist circ
Un zâmbet smuls de-o clipă mi se zbate
În colțul gurii,
Și mi-e visul mic.

Aș vrea să strig,
Să mă desprind de lume
Să mă ridic deasupra clipei ce mi-e zid
Dar totul e un film cu mimi si glume
Iar eu sunt tot mai mic,
Tot mai nimic.

Mă-ntreb cum plânge floarea care mâine,
Nu va mai parfuma, nu va mai înflori,
Curând de-oi fi asemeni,
Tu mai spune-mi
Că doar iubind nu mă voi ofili.


de-atunci


Tot ce am iubit, eu încă mai iubesc
Așa cum vântul trece prin câmpii
De mii de ori
Și tot de atâtea ori
Sărută iarba ca în prima zi.
Tot ce-am visat n-am cum să nu visez,
Cum timpul nu-l oprești cu ceasul stat…
De  nu-ți cer jurăminte ori dovezi
Sper doar  atât…
Să nu mă fi uitat!




sâmbătă, 7 aprilie 2018

sentimente


poate că trebuia să uit,
odată cu iertarea
timpul de zbucium,
luni și ani întregi.
încă-mi frământă gândul
supărarea
că în iubire nu există legi.
să uit acum
când un târziu din mine
și-a amintit cât de frumos a fost
drum, fum și scrum,
nimic nu-i o minune
printre minuni ce nu-mi găsesc vreun rost.
poate că trebuia să uit,
iertând trecutul,
și să-l aștern, răbdând,într-un sertar
pe care să-l deschid atunci când vrutul
avea o șansă, nu doar un hotar.
astăzi mă dor
cuvinte reci și fapte.
iubirea risipită-n necuprins
s-a iscălit în sânge și în vis
de-acolo, poate, de mult prea departe
să pot trăi măcar o dată
ce nu-i scris.