premoniţie

și-atunci va începe să plouă cu toamne...
ce vremuri în mii de culori s-or întrece!
deși n-oi mai fi, vor fi zâmbete, Doamne,
când toamne-n răcori și-auriu vor petrece.

atunci vor tânji arămii plopi amarnic,
ca pași de fecioară călcând în tăcere.
când clipe vor fi prea destule, zadarnic ...
eu, toamnă voi fi și eternu-mi durere.

mireasă trecutului, clipei pedeapsă.
în aur pictată, cu ochi ruginii,
ce plină de-amurg, vei fi toamnă, aleasă,
să-mi fii veșnicie, odihnă să-mi fii.

regrete târzii mă vor trage de umăr
și chipul cu plânset mi-l vor înnegri
când vântul șopti-va-mi tăceri fără număr
cu pași de fecioară, departe voi fi.

ce oameni, ce toamne
de-atunci n-oi mai ști!