nimicuri

De te-am iubit, îți cer iertare

Știam că voi iubi enorm

De-am renunțat, n-am loc sub soare

Chiar dacă am greșit ca om.

De-am judecat, cer îndurare

Știam că a greși e-un fapt

Ce va primi ușor iertare

Deși nu-i drept al lumii pact.

De n-am iubit, regret a-ți spune

Că nu e doar din vina mea

Cât tot ce-i viu, ca pe-o minune

Voi tot iubi, de-ar accepta.

Dar că mă mint, trăind absurdul

Cât să îndur, cui să cuvânt?

Să-mi cer iertare, mie, surdul

Și orbului ce zilnic sunt?

Din praf sunt fir de praf mărunt

Din lut sunt nici măcar ce-am fost

Timpul mi-e câmp de  grâu cărunt

Doar  cugetului adăpost

Un fel de rost cu susu-n jos

Iartă-l, simțire, de mai poți

Nimicul promițând frumos

Ne molipsește pe noi toți.