sâmbătă, 16 iulie 2011

Iubeşte-mă acum

Iubeşte-mă acum...
vezi? timpul e hain
măsoară vremea-n ani
şi, în curând, bătrâni
zâmbindu-ne uşor,
ţinându-ne de mâini
privind apusul calm al anilor nebuni,
doi vechi ai vieţii noastre încărunţiţi stăpâni,
foşti zmei zburând adesea prin aprige furtuni,
două coline-n soare,
cândva munţi din genuni
ne vom primi amurgul, cu suflet împăcat
dar vom păşi în noapte
în cel din urmă pat,
spre infinitul veşnic, în univers stelar,
unindu-ne cu timpul,
ce ne va fi hotar...
Iubeşte-mă acum,  în  timpul meu hoinar!

2 comentarii:

  1. ,, unde sunt anii aceia pe care timpul nu ii desfide?! " - o verseta deosebita ai putut inchina iubirii de peste timp si poate ca te alaturi lui V.Voiculescu, pe linia ei..a iubirii si a timpului // minunat/minune/minunatie // acestea sunt cele adevarate despre scriere !

    RăspundețiȘtergere
  2. mai hoinar decat vom constientiza vreodata cu adevarat, e un fum viata, iubirea-singura ce-i poate da substanta si sens. frumos. stii cati ani am de cand nu am mai citit o poezie? multi..am avut ca scuza faptul ca viata-i atat de prozaica....desi iubeam poezia la prima tinerete, l-am iubit pe Eminescu. cine ne fura sufletele? sau ne oboseste viata intr-atat de tare incat lasam franturi din ele la cate-o margine de campie?

    RăspundețiȘtergere