în timp ...

Mă murdăreşte lutul nopţii şi zilele cărunte-mi fug

Rămân pustie ca pereţii crăpaţi de un cutremur lung

Se scurge varul unei zile şi-mi cade-n ore tencuiala

Trece si vara, toamna-mi vine, în inimă  mijeşte seara.

Trecutul îl zăresc în umbre dansând pe zidurile-mi goale

În pânze de păianjeni sumbre mor amintiri din ani cu soare.

Era frumos în încăpere, când ora nu-mi cădea, cojită

păream dorinţă şi putere...astăzi par veşnic obosită.

Era lumină, gălăgie, cu varul proaspăt mă mândream

Râdeam în tencuiala vie, prin ochi, ferestre, respiram

Acum mi-s geamurile-nchise, murdare de dezamăgiri

S-au scurs culorile decise să nu-mi păstreze amintiri

lumina mi-a ramas afară... abia de pot s-o mai zăresc.

Tăcerea, astăzi, mă omoară,  golaşi pereti mă-ngrămădesc.

mi-e timpul izgonit de noapte, un vis captiv într-un castel

şi nu-l ajung... e prea departe, ascuns sub pleoape de oţel.

Ma vlăguieşte neputinţa de-a nu mai sti cum să-l ating

să-mi reîmprospătez fiinţa... în ritmul vieţii să înving.

Renunţ... azi sorţii de izbândă zac împietriţi între pavele

Mă prăbusesc, de simţ flămândă, sub negre zidurile grele

În urma mea dansează noaptea  peste mormane de moloz

eu plec, îmbrăţişându-mi soarta şi nu-mi regret ” la vie en rose”

Roz  n-a fost, n-avea cum să-mi fie visul de ziduri obturat

mă voi muta într-o chilie, cu geamul clar, imaculat,

prin care soarele-mi pătrunde, unde pereţii nu mă frâng

unde păianjeni nu-s, nici pânze , doar  braţe visul meu să-l strâng

mă veti zări, că n-am zăbrele şi nici perdele nu mi-am pus

vă voi zâmbi de lângă stele, cu sufletul mereu desculţ.