un print pentru porumbita...

Intr-un tei, o porumbita, alba, din aleasa vita,
pe o creanga cocotata,o mandrete,zau, de fata,
se-alinta, se infoia si in soare se scalda....
iar din varful altui pom ...o privea tacut un domn...
ce de doru-i n-avea somn si, demult un "melodrom",
de copil si-aduce-aminte ca scria in dulci cuvinte
dragostea ce i-o purta porumbitei, alba stea....
domnul, insa,necajit,sa-i vorbeasca n-a-ndraznit,
fiindca pana lui podoaba, ca taciunele-i de neagra,
desi, sufletul luceste cand iubita si-o priveste...
Insa, chiar de nu-i rusine,stie, bietul domn prea bine
ca, de-ntunecata-i haina fuge orice mandra doamna...
dar, cu minte de satan isi gandeste el un plan...
si, strategic il aplica doar sa fie viu o clipa...
si asteapta-n intuneric ,stand sub cerul lui feeric
iarfrumoasa lui domnita cu un puf drept coronita,
statea-n bezna, suspinand si spre cer adanc oftand...
“Vino, dragul meu, in noapte ,oricat ai fi de departe....
Vino, ca de mult te-astept sa-mi stingi dorul greu din piept “
Negrul print, cand auzi,dupa cum isi planui,
langa ea s-a asezat si timid i-a cuvantat:
“O, frumoasa, domnisoara,Sterge-ti lacrima amara,
Tristul dor din inimioara si privirea ti-o coboara!
Nu mai cauta in cer dragostea ce ti-o ofer
Sunt aici, chiar langa tine,doar te uita si vezi bine...
Stiu ca negru mi-i vesmantul dar cu trupul si cuvantul
toate tie-ti apartin si cudrag ti le inchin...
Te astept de-o vesnicie,sa-ti fiu gand si bucurie,
sa-ti sarut duiosul chip , ochii tristi sa ti-i alint...”
Porumbita, indignata si i putin cam speriata,
fiindca, noapte cum era , nu vedea cine-i vorbea
mai intai a vrut sa zboare...dar, simtind a lui chemare
cercetandu-l pe strain, il intreaba din senin :
« Cine esti , tu , print tenebru,de-mi vorbesti de doru-mi negru ?
Si cu cine ma confunzi,de cu vorbe ma patrunzi?
Ce-mi spui soapte de iubire,cand eu nu te stiu pe tine? »
« Cine sunt, chiar nu conteaza...caci am inima viteaza
Franta de al tau amor si n-am aripi sa mai zbor...
Si nu pot seara de seara,trista sa te vad,fecioara,
Cand tot crangul e al tau si-i al tau si visul meu....
Stiu ca nu ma vezi...e noapte...dar mi-s dorurile toate
albe si imaculate , de iubirea ta furate...
Si am inima nebuna,ce te stie de stapana...”
Ametita de emotii , ea se da de ceasul mortii,
simtind inima turbata,cum ii tremura in soapta...
Si se-apropie de el,crezand ca-i un porumbel...
Cand o prinde de-o aripa...ii raspunde intr-o clipa....
“vino, domnul meu divin,ca de mica eu suspin
Si spre ceruri cand priveam... pe tine te cautam....
Nu stiu cum de m-ai gasit ca in lipsa-ti m-am sfarsit...
dar acum ca ai venit,stiu ca tu esti cel sortit...
Nu te vad , dar poti sa fii chiar si demon cu ochi vii
Si un inger printre nori numai sa nu-mi pleci in zori...”
El, privind-o fericit,ca ce-a vrut a reusit,
ii soptea tulburator numai vorbe de amor....
Si tacut, umbrita noapte, asternuta peste toate,
se indeparta timid,spre inaltul infinit...
Ei, cuprinsi de patimi multe si-au spus vrute si nevrute
si in tainic legamant s-au unit peste pamant...
Insa , bietul print al noptii,cu glasul plin de emotii
cautandu-si tot curajul, rupe mult dorit mirajul
si-i marturiseste taina...cat de neagra-i este haina...
ca-i un domn doar printre ciori si ca locul lui e-n nori
fiindca nimeni nu-l priveste...si , plangand, ii da de veste:
“Draga mea eu nu-s ca tine, plin de viata si iubire...
Fiindca haina-ntunecata niici de zi nu-i luminata...
Fiindca-s doar un biet cioroi... nici macar un corb de soi!
Deci, cand zorii se ivesc,eu am sa te parasesc
Si voi reveni indata cand, de noapte inundata,
Vei privi iar infinitul asteptand in dor iubitul...”
Domnita, nedumerita,crezand ca e amagita
Caci iubitul adorat,i-a promis si i-a jurat
ca-i va fi mereu aproape zi de zi si-n orice noapte,
plange si cu glas de sfanta,printre lacrimi ii cuvanta:
“ De ce pleci, tu print iubit si de ce judeci gresit?
Tu nu vezi ca noaptea-i alba si lumina zilei neagra
Cand mi-e sufletul pustiu de iubirea ce ti-o stiu?
Atat timp cat suntem doi, poti fi corb , poti fi cioroi
Daca inima mi-e vie,spune-mi , ce imi pasa mie
ca in bezna vinovata nu ti-e pana colorata?
Cat in lume voi zambi si cat timp ma vei iubi,
Nu conteaza cum ti-e chipul,tu, doar daruieste-mi timpul...
si te-oi face fericit...sot si tata implinit...
si ti-oi darui copii...negri, albi si cativa gri...
ca prefer in locul zilei, intunericul din tine!
Cand iubirea lumineaza... chipurile nu conteaza...”
Planul lui diabolesc,asa cum vi-l povestesc
s-a pierdut in noaptea blanda s- in iubirea lor profunda...
Si in timp ce-am povestit, penele i s-au albit...
si-i privesc si azi, cuminti ...porumbita si-al ei print....