va fi un timp...

Va fi un timp când vom privi în urmă

şi ne vom îngrozi, văzând atâta ură.

Va fi un ceas  când suflete rănite

vor cere socoteală în fapte, nu cuvinte.

Sunt suflete curate, o, Doamne, care plâng 

sunt mii în jurul nostru şi suferă în gând...

dar noi strigăm întruna: „nu ştiu cum s-a-ntâmplat!”

rănind din nou cu vorbe... greu, însă, de iertat!

Uitam că suntem oameni şi slugă ni-i cuvântul.

Greşim, că suntem oameni, dar ne săpăm mormântul!

Şi-n ultima secundă, când n-avem pic de vlagă,

rugăm să ni se ierte greşeli de-o viaţă-ntreagă.

Sunt, totuşi, animale ce nu scot un cuvânt

zgârâie,muşcă, latră, dar nu rănesc atât!

dar oamenii nasc ură în loc să nască prunci

şi armă fac din vorbe, din fapte, răni adânci.

Vai, va veni o vreme când vom privi în spate

şi ne pedepsi cuvinte ce nasc moarte..

Nu merităm grăirea, uitând oameni să fim,

pentru că, prin cuvinte, noi împroşcăm venin.