departe...

În forfota lumii pierdută-n neant,

Deşarte,

Ca ţipătul trist de bătrân elefant,

pe moarte,

pierdute-n tăcere, cu raze de-argint,

sunt şoapte

prin norii de cuarţ, unde stelele mint,

uitate...

când cerul îmbracă al nopţii costum

desparte

lumina de beznă şi focul de fum

rog soarte

să fac nefăcutul în formă, din gând,

în toate

să fiu o nalucă, aievea râzând,

şi, poate,

odată cu noaptea s-alerg pe pământ

departe...

din drum să te-ntorc, să-mi fii iarăşi cuvânt.