Un fir de iarba verde crud eram de cand ma stiu pe lume...
In preajma mea atata prund...de nu crestea nimeni ca mine...
Si eram mandru si frumos....pustietatea mi- era mama
Si ma simteam victorios...nici de-ntuneric n-aveam teama...
Paream a fi nemuritor...si soarele-mi parea dator...
Si-n tot prundisul...domnitor,in tara mea fara popor...
Dar intr-o zi, cu nesimtire,o margareta de niciunde
A aparut ca din minune in a mea tara, langa mine...
albe petale ca un vis si mijloc galben, ca un soare...
un trup din lumi de nedescris , crampei din cer plin de splendoare...
m-a cucerit intr-un minut...cu fata-i blanda si tacuta...
i-as fi dat tot ce-aveam mai sfant,doar sa-i sarut frunza marunta...
dar ce nevinovata ea ...privea spre bolta mea de stele
si toata lumea o zarea , nevazand dorurile mele...
pentru o clipa m-a durut...si ofilit,m-am intristat...
eram candva si nu demult ...al lumii mele imparat...
dar ea, tacuta, zambitoare,plina de har si-ntelepciune
mi-a daruit alta culoare...prundisului uitat de lume...
se asorta cu al meu verde si ma privea imbietor...
parea ca visul meu se pierde...de-a fi un print nemuritor...
si cred ca-n taina ea ma vede , cum plang pierdut al noptii zbor
si cred ca-mi stie a mea sete ...sa fiu stapan al florilor...
dar,Doamne, cat e de cuminte...cum ma priveste intelept...
si ma intreb acum ce simte...cand sunt ironic si destept...
si parca vantul imi sopteste...pe-al frunzei cant , staruitor...
ca de o viata ma iubeste ...pe cand era un fir de dor...
"esti firul meu de iarba crud...esti singurul meu viitor...
Din clipa-n care m-am nascut..te vad naltandu-te usor...
Esti tot ce am , tot ce-am avut...De ce esti trist, mereu stingher?
Ti-e trupul frant de nori si vant...nu simti ca te astept si sper?
Da, te ador, te-mbrac in stele...si printe ele te cuprind...
Esti al meu vis , a mea tacere...in al meu gand vreau sa te prind..."
Asa-ncepuse jocul nostru...Eu o priveam, ea ma privea...
Si am ajuns sa plang ca prostu’...cand o secunda nu-mi vorbea...
Si au trecut zilele-n fuga...si noptile s-au petrecut...
Si teama mi-e ca vara lunga...in toamna azi s-a prefacut...
Si eu ma duc si ea se duce...Nici eu nu-s print , nici ea nu-i stea...
Si in prundis ne-om pune cruce...eu, langa margareta mea...
Dar primavara nu-i departe...si ne-om intoarce iarasi vii
Doar intr-o inima vom bate...ea floare, eu , prundis voi fi...
am inteles ca de la ura...e doar un pas catre iubire
si nu mai cred cand o faptura imi jura ca singur e bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu