despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 23 iulie 2011

cantec de leagan

Noapte buna, suflet tandru
noapte buna, copilandru
mergi la somn, ca e tarziu
zana, eu , promit sa-ti fiu
sa-ti aprind in ceruri stele
si eu una dintre ele
langa luna sa m-asez
somnul bland sa ti-l veghez
apoi, ti-oi croi in vis,
drum spre-al noptii paradis
vantu-l voi ruga s-adie,
ca o calda melodie,
cu un glas de heruvim
doar sa-ti fie somnul lin
si un inger sa-ti alinte,
ochi blanzi, chipul cuminte
ca un nor sa fii usor
noapte buna, puisor
mergi in pat, intinde-te
sa ai gandul limpede
sa te oglindesti in el,
vesel sa tot fii de fel
dulce miere de albine
slinistit ca azi si maine
sa ai cugetul senin
zbor si vis, un zbor deplin
hai, zambeste-mi cum stii tu,
cu ochii si sufletul
si adormi sub clar de luna
dormi, iubire, noapte buna!

ganduri ucise

Cerneluri mazgalite pe foaia-mi de tipar
sunt ganduri ne-mplinite, nascute in zadar

Par lumi neintelese, pierdute-n alt hotar
Doar timpului sa-i pese de-al lor mesaj bizar
Dar timpul, chiar de vede si chiar de intelege,
Nu poate sa le-accepte el numai le culege

Le strange intr-un cufar, iertate de-a lui lege
Le-ngroapa in uitare, nevrand sa le dezlege

Cerneluri mazgalite, in cufar ingropate
de lume si de lege, de prea mult timp uitate
Se zbat sa prinda forma…zadarnic se vor zbate
seci, fara-nsufletire, raman scrieri ciudate…

Au vrut sa strige lumii, sa fie ascultate
dar lumea nu le-aude si nu le da dreptate
dreptatea i-apartine doar celui in putere
ori, gandurile mele nu au nicio avere…

Sarace sunt si fade, prea triste, criticate
ganduri in hieroglife, in versuri desenate
de nostalgia vietii, de mine incurcate
din vremea tineretii, uitarii aruncate…

Cerneluri invechite, batrane si murdare
nu mai luptati cu timpul, timpul n-are rabdare
iar lumea n-are ochi, nici suflet nu mai are
ramaneti in tacere, absurde si bizare…

buna dimineata, lume!

Buna dimineata, lume!
Azi va pot spune  anume
soarele e pus pe glume !
Chiar de nu-mi stie de nume
ma priveste a minune
parca-s singura pe lume…
dar mai sunt cu miile
precum papadiile,
multe chipuri visatoare
cu ochi limpezi ca izvoare
ce zambesc in zori cu mine
sperand zilele senine
oameni deschizand in soare
cuib de ganduri calatoare
oameni dragi, oameni frumosi
doar ce-i vezi si-i recunosti
da-le  buna dimineata
fa-le luminoasa viata!

vineri, 22 iulie 2011

acasa...

Mi-e drag parfumul ierbii si-atunci cand e taiata...
si-atunci, la fel de verde, nu pare speriata...
stie ca in fanete isi va gasi iar sensul sensul
si, mai tarziu in tina... nu-si va-ntrerupe mersul...

Si draga mi-i cireasa, ce coapta, data-n parg
isi paraseste fratii, se-arunca pe pamant
sa fie rod mai mare, un alt copac cu flori
si, mai tarziu, sa-si creasca ciresele surori...

Draga mi-e si pisica ce-si plimba prin ograda
vreo sase pui anemici, abia miscand din coada...
n-ar renunta la unul, pe toti mereu ii cheama
i-alearga si ii joaca...ii mangaie pe blana...

mi-e draga toata curtea, caci plina e de viata...
si-atata poezie in orice zi ne-nvata...
un trandafir sopteste..si ar vorbi cu mine
dar rosul din petale imi spune ca-i rusine...

Si o broscuta mica, abia de o zaresc,
oac-oac incet ma striga, putin sa o privesc...
si-ai mei copaci prin frunze isi canta frumusetea,
imi mangaie obrajii, mi-alunga-ncet tristetea...


E-atat de bine-acasa...mi-e greu sa va explic...
in lumea mea frumoasa, prind viata cate-un pic...
ma simt copac si floare si iarba si cireasa...
imi simt gradina vie...traiesc prin ea...acasa.



iubirea nu-i un joc


De ce m-ai provocat, de nu-ţi sunt dragă
de m-ai lăsat din visuri să strâng scrum?
abandonându-ma, apoi, ca pe-o epavă
frumos vapor ce-am fost şi nu-s acum?

De ce-ai jonglat cu strâmbe adevăruri,
ce le-am primit numai fiindu-mi drag
Stârnind în suflet înspumate valuri
Ce-n maluri de târziu un zâmbet sparg?

De ce–ai trezit speranţe fără zile?
ce-au tulburat mări liniştite ieri?
de ce-ai plecat lăsând urme ruine
în sufletul dorit de mângâieri?

Nu-ţi pare rău, jucându-te-a iubitul,
mimând emoţii, c-ai ucis un timp
în care tu erai tot infinitul
iar sufletul mi te purta ca nimb?


ieri te-am iubit…te voi iubi şi mâine
chiar de mai plâng amar în prag de-april
iar de vreodată-ţi va fi dor de mine
vei şti de ce-mi plâng ochii de copil.

poate atunci, în versurile mele
te vei găsi...văzându-te ca ieri
mim al iubirii, ce-ai stârnit durere
nu zâmbet, nu aplauze...tăceri.

...sper să-nţelegi unde-ai greşit,
 iubitul meu
să-mi pot uita părerile de rău….

cu ochi deschisi...

Am deschis ochii, m-am uitat…si irisu-mi catifelat,
aprins de vis...s-a colorat...a imbracat un brun turbat…
Sub chipul tau inviorat…ce ochii mi-a insufletit,
capruiul meu, demult umbrit, capruiul meu a inverzit…
M-am luminat cand m-ai gasit…in drumul vietii prafuit…
in noaptea grea din mintea mea, din tot ce nu vedeam candva...
s-in buzunarul stingherit, cusut, carpit si invechit,
din haina vietii, m-ai simtit…mi-ai intins mana si-am iesit…
lasandu-mi soarta-n grija ta, sa uit tot ce-am crezut candva…
in totul meu eram nimic...in rostul meu eram pitic...
eram un fluture de noapte…uitat de zori, pandit de moarte...
dar m-ai gasit ...si am crescut...cand sufletul mi l-ai vazut...
m-ai ridicat din agonie...mi-ai dat culoare, poezie…
plantand iubirile-n in pridvor…azi, inflorim la umbra lor…

Nu ma uita!

Mie-mi plac lucruri marunte
ti le-ofer cu totu-n dar
lasa-i pe-altii sa se lupte,
uita-ti zbuciumu-n zadar
Tu te zbati sa-nvarti pamantul
sa schimbi totul , sa-l transformi
nu te-mpaci nicicum cu gandul
ca esti doar un simplu om
Doua lumi necunoscute
Doua firi complet opuse,
mereu prinsi intre dispute,
rascoliti de ganduri slute
Eu zambesc… tu, incordat
De tradari inveninat,
Lupti cu tine de-altadat,
De simtiri abandonat
Si te-ntreb, eu cui vorbesc
cand nu-i nimeni sa m-asculte?
Cum mai pot sa te iubesc
daca nu te simt niciunde ?

joi, 21 iulie 2011

in ploaie...

Ce zgomotos imi cade ploaia
Si-mi place sa-mi simt trupul ud
Azi, neatinsa-mi sade foaia
nici gandul nu mi-l mai aud
se-ncrunta si ma cearta cerul
cu norii ma ascund in ploi
caci, vinovat imi e refrenul
ce-l fredonez visand la noi;
Imi joaca-n fulgere cuvantul
mi-arata drumul catre iad
necontenit m-alunga vantul
si iar m-ascund in nori de jad;
Zadarnic strig in disperare
n-am nicio sansa sa-i vorbesc
si nu mai fug, nu am scapare,
tac, o ascult si o primesc...
cum glasul stins nu mi-l  aude,
nu se  intreaba de ce stau;
in ploaia mea de lacrimi surde
toata suflarea mea ti-o dau.
Nu-mi mai e teama de furtuna,
furtuna-i visul meu demult;
azi am ajuns sa-i fiu imuna
chiar  tunetul imi pare mut...
Dar ce frumos imi ploua gandul,
ce potolit il simt...umil,
innabusit de tot tumultul
adoarme plans, ca un copil...

altfel de dor

Mi-e dor pe o tablă cu cretă să scriu
formule, citate şi tot ce mai ştiu 
în alb să îmbrac al ei negru pătat
şi cu un burete de apă-mbibat
să şterg totu-n grabă, degrabă uitat...

mi-e dor de momentul când, plină de trac,
mă rog să nu vină profesorul "drac"
să-mi ia foaia scrisă cu litere mari
ce pare mai plină de ce n-am habar
şi-apoi să mă bucur că-i pauză iar...

mi-e dor să mă certe părinţii că stau
prea mult timp la joacă şi linişte n-au
să-mi ceară să pun iarăşi burta pe carte
când azi înteleg, recunosc, au dreptate
ai carte, ai parte...faci paşi mai departe.

ce repede fuge, se-ascunde prezentul
prezentul de-atunci ce-l văd azi în caietul
pe care-nvăţam să aştern un cuvânt
riscând mai apoi alt cuvant pe un rând
şi-n ultimul an, un oftat într-un gând...

umbra

O umbra mai neagra ca noaptea-nnegrita…
Imi bate in geam si-o privesc ingrozita...
am ochii deschisi si am inima mica...
Imi intra-n tacere si-n noapte ma striga…
mi-arata prin semne ca vrea s-o urmez…
mi-e teama si tremur, ma rog sa visez…
dar umbra ma cheama si nu-i un cosmar…
ma prinde, ma-ndeamna sa plec spre ocean…
si-n valuri ma cearta oceanul …plutesc
si merg dupa umbra, nu pot sa m-opresc…
nu sunt sub hipnoza si nici sub magie…
doar umbra ciudata intr-una ma-mbie
sa merg inainte, in val sa pasesc …
oceanul ma simte, ma lasa sa trec….
Si calc peste ape si pestii ma-mping…
In alge pletoase ma pierd si mi-e frig…
Dar merg mai departe, o umbra urmand...
Si seman cu umbra in noapte umbland…
Ma cred o sirena uitata in larg
Si cant catre luna si-n valuri ma-mbrac…
Si–s rece ca noaptea, in noapte m-ascund
Ma-ndrept catre moarte, de mine uitand…
In mijlocul apei, stapana ma simt...
Dar luna apune cu raza-i de-argint…
La marginea lumii, in cercuri de foc...
Zaresc rasaritul, dar umbra…deloc…
Ascunsa in mantia noptii pustii…
Dispare in zori, printre nori cenusii…
si soarele bland peste ape ma vede
Ma duce pe brate, m-aseaza pe perne
Si-mi mangaie ochii, pe buze m-alinta
Cu raza-i senina, usor ma saruta…
Adorm linistita, de soare pazita,
De umbra scapata… de tine iubita…

final...

Da, tipa si tranteste…distruge-ma de tot…
Injura si loveste...atat cat mai suport...
Scoate fiara din tine, si varsa fum pe nari...
Poate te simti mai bine, poate ma plangi in zori...
Dar, poate nu-ti dai seama ce mult ma poti rani...
Macar sa imi vezi rana, cazuta cand voi fi....
Poate vei intelege ...sau poate nici atunci...
Cat poti fi tu de rece...si ce usor m-alungi...
Iarta-ma, eu sunt omul ce cred in altruism...
Si nu pot sa mai sufar atata egoism...
Tu te iubesti pe tine...eu, doar m-am amagit
Ca ti-ar pasa de mine...mai bine-i in mormant !
Ma pedepsesti in vorbe...ma pui mereu la zid...
Si ma acuzi de toate, chiar de nimic nu-ti zic...
Gata! Mi-ajunge mila pe care mi-o tot porti,
cand ma ridici in sila, desi nu ma suporti...
mi-ajunge gustul acru, ce-l simt cand ma implori
sa iert, ca nu esti dracu’....mai bine ma omori !
de-acum te las cu bine...urmeaza-ti al tau drum...
poate vei fi mai bine, mai bine ca acum...
poate-ti gasesti o calma, o mare s-o iubesti...
sa-ndure orice palma, atunci cand o lovesti...
fara sa-i spui o vorba, fara sa-i ceri iertare,
ea va ramane oarba la trista-ti cuvantare...
eu nu pot face astfel, te rog sa ma-ntelegi...
sunt om, nu sunt o apa, ma doare cand lovesti...
de-ajuns...plec azi, te las si doare...dar...stii ce e mai trsit ?
ca-n a ta nepasare...de mult timp nu exist!

miercuri, 20 iulie 2011

poveste...

Îmi joacă feste soarta, mă pune la-ncercare
întâi deschide-o  uşă , eu cred că-i o scăpare
apoi închide-o alta, trântindu-mi-o în nas;
mă crede o păpuşă, în jocu-i fără haz.
astăzi îmi dă speranţe că pot zbura spre cer,
mâine ucide şanse spre care nu mai sper.
azurul meu e sumbru,de nori învăluit.
ca o fantomă umblu, fără să fi murit!
îmi caut împăcarea, deşi nu i-am greşit
şi îmi cerşesc iertarea, doar vie să mă simt.
Mă caut în cuvinte dar nu mă regăsesc
şi răscolesc morminte şi tot nu mă zăresc
sunt goală-n simţăminte şi mă tot pustiesc
lipesc frânturi în minte, să văd, să mă privesc
fiindcă-n oglinda-mi spartă demult nu mai am chip
mă simt ca separată de trup şi de-al meu timp
sunt puf de păpădie sau frunză ofilită?
răspunsul nu-l mai ştie nici inima-mi golită
sau, poate, sunt un vierme hrănit din al meu trup
mâncat de colb în vreme,de mulţi ani sub pământ.
ori, poate, sunt un val,ce-mbracă în uitare,
o margine de mal , o plajă fără soare
de fapt, pot fi durerea, ce m-a înmormântat
fără să-i ştiu puterea, în mine-am înnoptat.
orice aş fi, stiu bine,că vie nu mai sunt.
să rătăcesc îmi vine... să bântui pe pământ
sa curg precum o ploaie, de mine să m-agăţ
vreau să fiu iar vioaie şi viaţa s-o răsfăţ.
să mă aştern în lume cât lumea mă mai simte
să o iubesc în versuri şi ea să mă alinte
să-mbrăţişez eternul, săpându-mi o fântână
în ea sa-mi văd clar chipul şi inima să-mi spună
într-un ecou feeric, în vorba mea nebună
că soarta-mi este veşnic o parteneră bună..

minciuna

Unii sustin ca o minciuna
Poarta in ea un adevar
Asa o fi... o fi o gluma,
eu nu contest dreptatea lor
evit minciuna ca pe dracu’
indiferent ce chip si-ar lua
chiar sper sa-mi duc sincera veacu’
sa nu ma folosesc de ea
as vrea sa spun doar adevarul
chiar de mi-e greu, nu ma ascund
pe drumul drept sa-mi tin piciorul
nu in minciuni sa ma afund.
Imi pare rau ca sunt mintita
fiindca in mine nu mai crezi
gandesti ca sunt mai fericita
cand adevaru-l deformezi
Da, stiu ca adevarul doare
si-i mult mai greu de suportat
dar ma condamn la-ndurerare
decat mintita sa ne-ncetat
sa mor prefer in suferinta
sub greutatea lui, decat
sa-mi construiesti o nazuinta
doar din iluzii si... atat.

necugetare...

Traiesc? Ma indoiesc
dar daca ma-ndoiesc inseamna ca traiesc…
Si cuget, deci exist…exist numai cat cuget sau cuget cat exist?
si vreau…sa vreau mai mult ?am constiinta,nu! si o ascult...
dar ochii vad si-atunci cand inima nu-mi cere
tac si ascult...sa cer mai mult? si indraznesc!
atat cat vreau, cat cuget…mai exist
doar indraznind sa vreau stiu ca exist, neindoit!
Atat de multe si profunde vorbe…cum si de unde?
din timpuri, impliniri, iubiri sau poate ca din lipsuri?
din lipsa de iubire...din lipsa de traire...
din multe alte minusuri…jusftificam alegeri…
le strangem in culegeri…pastrandu-le in timp…
ca altii-n locul nostru sa le-nteleaga rostul
si sa traiasca-n timpul lor altfel de timp
plini de iubiri, trairi …plin de dorinte, indoiri,
de cugetari…si cuceriri…
poate-si salveaza timpul altfel decat in ganduri...
taceri cuprinse-n randuri... uitate pe un raft demult
pierdut si prafuit …de timpul mut…

gand bun

Va spun deschis… si nicidecum frumos,
m-am hotarat si vreau sa-mi iau bilet…
Biletul catre luna, dus-intors…
Cu ea sa lamuresc un subiect…
Vreau sa-i vorbesc…nu pot sa mai support…
Sa-i vad la noapte fata plansa-n jos…
Prea trista-i luna, fara niciun rost…
Vreau sa-i vad chipu-n ceruri luminos…
Si as calatori prin toata galaxia…
Sa-i adun marturii de peste tot…
Sa creada ca nu-i singura, cum stie…
Sa-i spun tot adevarul daca pot…
Sa afle ca luceafarul tanjeste
Dupa iubirea ei atat de mult…
Sa se apropie, saracu’, nu-ndrazneste,
Ca ea priveste lung catre pamant…
De secole aduna-n el emotii…
Ca un vulcan fierband in a sa lava…
Dar tremura de vis, in umbra vietii…
Desi e viu… i-e sufletul epava…
Vazandu-le iubirea nemarturisita,
Un singur dor mai am si-un singur vis
Sa-mi iau bilet spre luna ravasita,
sa afle ca luceafarul e-aproape stins…
Apoi, spre astru sa ma-ndrept razand…
Ca un copil ce stie-o taina mare…
Ravas sa-i dau ca ea il poarta-n gand…
Pe chipul ei brazdat de intristare…
dar astepta un semn… luceafarul o vede?
De ce n-a indraznit sa vina mai aproape?
Si cine stie pentru cine arde...
Atat de-nflacarat noapte de noapte?
Cand vor afla, isi vor certa pacatul
Ca nu au indraznit sa faca saltul…
Sa se apropie,sa stie tot inaltul,
ce mult s-au asteptat unul pe altul...
Vreau sa-i unesc, precum va povestesc…
Sa-i vad zambind timizi ca doi copii…
Si in puterea noptii sa-i privesc…
In universul lor de nebunii…
Sa zica lumea ca-s nedespartiti…
Ca n-a vazut si n-a mai auzit…
In instelatul cer nemarginit
De-o luna si-un luceafar fericiti!

te-am auzit...

Dormeam zambind in somn si-n vise…
pe care-atat de mult le-am asteptat…
mi-a fluierat prin geamurile-nchise…
Dormeam, cand fara jena mi-a strigat…
L-am auzit cum fluiera-n nestire…
Cum sfasia tacerea noptii reci….
Si m-am simtit mai rece decat mine
Cea care-am fost cand te-am vazut ca pleci…
L-am auzit cum fluiera in noapte…
tot ce-si dorea...sa nu viseze nimeni…
si-n ciuda, parca, tipa si se zbate...
Sa nu dormim, sa nu dorim iubire…
L-am auzit urland de disperare
De parca singurul era insingurat…
n-ar fi oprit, sa-l vad iar cum apare
pe singurul meu dor ce m-a lasat…
L-am auzit cum fluiera pierdut…
Indepartat de mine si-a mea noapte…
Si incarcat cu visul meu tacut,
s-a dus in fuga, singur, mai departe…
L-am auzit...e trenul vietii tale…
Ce n-a oprit in gara,sa-mi vorbesti…
dar mi-a furat si ultima suflare…
Lasandu-mi falsul gand ca ma iubesti…

marți, 19 iulie 2011

va fi un timp...

Va fi un timp când vom privi în urmă
şi ne vom îngrozi, văzând atâta ură.
Va fi un ceas  când suflete rănite
vor cere socoteală în fapte, nu cuvinte.

Sunt suflete curate, o, Doamne, care plâng 
sunt mii în jurul nostru şi suferă în gând...
dar noi strigăm întruna: „nu ştiu cum s-a-ntâmplat!”
rănind din nou cu vorbe... greu, însă, de iertat!

Uitam că suntem oameni şi slugă ni-i cuvântul.
Greşim, că suntem oameni, dar ne săpăm mormântul!
Şi-n ultima secundă, când n-avem pic de vlagă,
rugăm să ni se ierte greşeli de-o viaţă-ntreagă.

Sunt, totuşi, animale ce nu scot un cuvânt
zgârâie,muşcă, latră, dar nu rănesc atât!

dar oamenii nasc ură în loc să nască prunci
şi armă fac din vorbe, din fapte, răni adânci.

Vai, va veni o vreme când vom privi în spate
şi ne pedepsi cuvinte ce nasc moarte..

Nu merităm grăirea, uitând oameni să fim,
pentru că, prin cuvinte, noi împroşcăm venin.

dilema

E lumea mai nebuna sau mi se pare mie?
Fiindca ma uit in jur si totu-i nebunie!
Nebuna e si vremea si soarele-i nebun
Si tu esti altfel astazi…nu stiu ce sa mai spun…
Credeam ca ne cunoastem, dar nu te recunosc...
Ba imi zambesti pe fuga, ba esti intors pe dos…
Acum imi spui ca-i bine , sa fiu mai linistita,
Si imediat cu-o vorba ma faci nefericita.
Si stelele se joaca, se-ascund dupa un nor…
Nu vor sa le mai vada un ochi de muritor…
Apoi se plang degeaba ca ceru-i instelat
dar nimeni nu-l observa... ca-i prea innourat.
A-nnebunit pamantul, cu totii ne-am schimbat...
Si nu mai stiu, de pilda, de ce esti azi stresat?
Sa fie , oare , timpul, si el nedumerit
sau mi se pare mie, poate-am innebunit!

verdict

Pamantul se razbuna
Ne-asteapta zile triste
Natura e bolnava
Nu vrea sa mai reziste.
Soarele se-nfierbanta
Si arde disperat…
Vantul urla a lupta
Luna s-a eclipsat
Cata durere-n lume
Cerul respira greu
Dar omului nu-i pasa
Se crede Dumnezeu
Vanam eternitatea
si facem cercetari
Stiinta-i peste toate
nimic intamplator
Ne-a fost pamantul eden,
ne-a fost si asternut
Dar noi cersim intruna
si maine vrem mai mult.
Ne provocam razboaie
Cu totii vrem putere.
Ne vindem si copiii
flamanzi dupa avere
Distrugem tot ce misca
Ucidem si furam
Ne meritam destinul!
Moartea ne-o meritam!

sfârşit


Te-am revăzut…
atât de tristă într-un colţ ascuns
stăteai pasivă-n întuneric
fugind...
de ochii lumii şi de timp
atâtea gânduri, amintiri si întrebări
te-au torturat!
şi-ai suferit…
le cunoşteai de la-nceput, le-ai aşteptat…
ai evitat acest moment
atât de mult!
cum te-au găsit, te-au devorat
dar nicio lacrimă n-a curs
din ochii tăi înfrânti, pierduţi
pusă la zid li te-ai predat
ce mai puteai spera?
într-un nou răsărit?
într-o a doua zi?
era târziu…
te-am revăzut
fără cuvânt, fără speranţă, fără timp
nemaiavând ce pierde
te-ai supus...
te-ai agăţat
cu ultimul efort
de singurul zâmbet rămas
de ultimul strigăt de dor
privindu-te-n  oglindă
tot ce-ai mai vrut : să fie-al tău
ultimul chip ce-l vezi
să poţi uita
că până şi durerea te-a abandonat!
să uiţi ce singură ai fost
de la-nceput…până atunci
de la-nceput...
mult prea târziu te-am revăzut
chiar şi  atunci doar am tăcut
cum n-am ştiut că pot să tac vreodată!
ce să mai spun?
erai  deja trofeu singurătătii...

scuze!

Azi am ramas un om  fara cuvinte…
m-am ratacit tardiv printre minciuni…
sa fug imi vine, sa ma urc pe-un munte
si in tacerea noptii sa m-arunc in spini!

De port vreo vina, rog fie-mi iertata…
E tot ce fac sa supravietuiesc…
Nu pot sa spun ca sunt imaculata
Dar nici sa mint eu nu mai dovedesc.

Rusine mie ca mi-e greu s-acuz
Rusine lor, ca eu , acum, ma scuz!




ruga

Nu-mi da, Doamne, cat pot duce!
Te-am rugat de mii de ori…
Nu-mi da, Doamne, cat pot face!
In genunchi azi te implor...
Mi-ai dat viata de trei ori…
nu-mi fa traiul un calvar…
lasa-ma sa simt ca zbor,
lasa-ma fara hotar…
Vreau sa fac tot ce-mi doresc
si-ti promit, nu stric nimic!
Vreau sa simt iar ca traiesc…
Vreau sa rad in asfintit…
Poate ti-am gresit demult…
Crede-ma, nu mi-am dorit…
Am facut cum am stiut
Sa iubesc, sa fiu iubit!
Uite, iar se-aduna norii…
Vreau prin ploaie sa dansez...
si sa tremur sub fiorii
dansului dumnezeiesc…
Si cand zorii ma alinta,
Ochii vreau sa mi-i deschid..
Sa simt soarele cuminte,
Cum distruge orice zid…
Iarba vreau s-o simt la glezne,
Sa alerg prin papadii…
De un greier mic sa-mi pese
Si de fluturii zglobii...
Vreau s-ascult privighetoarea
Si padurile fosnind…
Sa adorm cantandu-mi marea…
Pe nisipu-i sa ma-ntind…
Sa fiu una cu pamantul…
Luna s-o imbratisez….
Mangaiere-mi fie vantul,
Muntii al meu univers…
Lasa-ma sa-ti cant natura,
Sa fiu omul care-l stii…
soarelui sa-i simt caldura
printre raze aurii..
Nu-mi da, Doamne, ce pot duce
Vreau din nou sa fiu copil…
Mult cuminte si prea dulce
Sa traiesc viata din plin…

of

Voi mi-ati ucis destinul in numele iubirii...
si mi-ati lasat pustiul in scopul mantuirii…
M-ati condamnat la viata,m-ati aruncat in haos...
si ferecata-n lanturi, mi-ati dat pelinul paos…
Azi, impacat cu mine,imi duc, tacut, blestemul,
In iadul meu de noime,iertarii i-astept semnul.
Cum echilibrul vietii nu pot sa-l mai recapat...
Ma rog eu tie, moarte,torturii pune-i capat!
De nu-ntelege nimeni... oful ce l-am varsat,
nu-mi cautati pricina, zambiti ca ati scapat!

n-ai inteles nimic...

N-ai inteles nimic...
Si nici nu ti-ai dorit...
Ai fost mereu grabit,
mereu nedumerit.
N-ai inteles nimic…
in infinite randuri…
de sens m-ai pustiit
tot refunzandu-mi gandul.
Fara de forma, simplu,
expus din primul ceas,
era precum e timpul
demult si fara glas...
Deschide-ti ochii bine
si sufletul deschide-l,
lasa-l sa te cunoasca
fara sa-i spui pe nume..
Ti-am zis de-atatea ori,
puterea lui exista…
de dinaintea lumii,
si inca mai rezista..
Dar am vorbit prea mult…
ce sens sa-ti mai explic?
Nu pot sa ma mai lupt
Cu morile de vant…
N-ai inteles nimic...
Si nu vei intelege…
Tu crezi doar ce e scris
Cu litera de lege!

voi...

Voi,ce-ati inventat cuvantul...
stiti ce arma ati facut?
Stiti ca biciuie ca vantul
si te baga in mormant?
Simti fiinta cum iti moare
cand cuvantul te loveste...
Stiti o vorba ce mult doare,
daca-i spusa dusmaneste?
Povestiti cu frenezie
despre-o vina ce n-a fost,
despre ce-ar putea sa fie,
despre totul... fara rost!
Stiti voi ce-i cuvantul, oare?
Il slaviti in poezii...
Pe net in „ socializare”
si sacrificati copii...
Spuneti ca exista sanse,
ca e bine-asa cum e...
dar loviti cu vorbe-n oameni!
Ne distrugeti visele!!!
Inger de-as fi, as muri
stins de-o vorba spusa-n sila,
doar pentru ca vreti sa fiti
mai presus si fara mila!
Ma puneti la zid , grabiti,
Ca nu sunt ca voi....SARITI
Eu nu cred in ce vorbiti...
Si-n ce cred eu, n-o sa stiti!

de-as fi stiut...

Atat de-aproape te-am simtit
Si n-am stiut
Sa te privesc n-am indraznit
Si-as fi putut
Sa las cuvintele sa-ti spuna
Te iubesc
Sa fim o clipa impreuna
Imi doresc
Simt raza soarelui in geam
si iar tresar
iar mi-am dat seama ca visam
si doare iar
Privesc in gol si mii de ganduri
ma zdrobesc,
ma chinuie dar n-am curaj
sa iti vorbesc
Ma-ndeamna inima sa fac ceva
Sa iti soptesc
Si lupt cu mine...dar nu stiu
Sa… te iubesc!

evadare

Am evadat aseară
şi m-am ascuns prin maci
stăteam întinsă-n luncă,
sub sălcii, cu brotaci;
doar soarele obraznic
îmi iscodea privirea
iar vântul păşea  paşnic,
din maci curgea iubirea...
mi-erau prieteni greieri
şi iarba printre pietre
calmul năştea în juru-mi
clipe de viaţă verde!
ce-aş priponi tot timpul
să-mi fac eternitate
din ora petrecută
în lunca de departe!
dar cum să evadez
din fiecare zi
din lumea fără crez
în lanuri purpurii?
să mă ascund sub sălcii
să mă răsfeţe maci
să  scăp iarăşi de gânduri
ca iarba de gândaci!

mai bine taci...

Mai bine taci…tacerea ta
Ma-ndeamna sa visez
Sa urc pe cer,sa-ti fiu o stea
Prin nori sa ma vanezi

Ma bine taci…si as putea
Eu sa ghicesc ce vrei
Cu ochii mari,sa te privesc
Sa te-oglindesti in ei

Nu zi nimic…taci si atat
Tacerea spune mult
Un gand nezis... nu e pierdut
Eu stiu sa il ascult

O vorba spusa,n-o intorci
rostita ea ramane
chiar de-o regreti,s-o stergi,nu poti
cuvantul lasa urme

Mai bine taci…tacerea ta
e vis, e incantare
iubeste-ma...si vei avea
o lume la picioare

fetita, draga...

Copila, draga, ce-ai facut
Cu a ta inimioara?
Cum, fata mandra, n-ai stiut
Ca dragostea-i amara?
Cum ai facut de ti-ai pierdut
Cu totul mintea, fata?
In ce cuvinte ai crezut
De te-ai daruit toata?
De-atatea ori ti-am repetat
Barbatul e ca dracul
Te ispiteste ne-ncetat
Pana-ti gaseste acul…
De ce, copila, l-ai lasat
Sa-ti tulbure visarea?
De ce ti-e somnul agitat?
De ce i-asculti chemarea?
Hai, uita-l azi, cat nu-i tarziu
Si vindeca-ti fiinta…
Ca de n-o faci…eu nu mai stiu
Sa-ti alin suferinta…
Si nu mai crede tot ce-auzi…
Doar unu-i pentru tine…
In rest, sunt toti vicleni si cruzi
Nu-i crede! Nu e bine!
Iar cand al tau iti iese-n drum
Vei sti pana-n calcaie…
N-ai sa mai plangi cum plangi acum
glasul cant o sa-ti fie…
asculta bine ce-ti vorbesc,
eu stiu de mult iubirea…
Cand doua suflete zambesc…
A lor e fericirea!

luni, 18 iulie 2011

pe-o bancă

M-am aşezat pe-o bancă obosită
de timp
şi alte mii de călători
ce-au zăbovit în calea lor grăbită
mai trişti,
mai veseli sau mai visători.
Ascunse printre ierburi ce-au crescut
abia-i zăresc picioarele
 tocite
ce parcă-mi par ieşite din pământ
perechi de braţe 
vrând să mă alinte.
M-am aşezat pe-o bancă,
obosită
un gând mi-am agăţat, 
fără să ştiu
în aşchia din trupul ei trezită
de-oftatul sufletului meu 
sălciu.
Cum mă suporţi cu gândurile mele
când ai văzut în timp atât de mulţi
şi celorlalţi le-ai oferit tăcere...
cum, azi, mai poţi pe mine
să m-asculţi?
De multe bănci avem nevoie-n viaţă
de câte ori am vrea 
să ne oprim
când ne-aşezăm pe-o bancă într-o piaţă
şi fără vorbe ne însufleţim!
Sunt bănci tocite de-ale noastre gânduri
ce nu le aparţin dar le-odihnesc,
poartă dureri, rană pe trup de scânduri

iar eu, că mai rezist, le mulţumesc!

tarziu

Intr-un tarziu m-ai intristat…
stiu ca nu ti-ai propus…
Dar ai tacut, cand intrebat,
Raspunsul l-ai ascuns…
Ti-e teama, poate,de-adevar
Stiu …adevarul doare…
Nu-ti dau mai mult si nici nu-ti cer…
doar clipa trecatoare…
Si simt pamantul ca e beat,
fugind de  sub picioare…
Te-ntreb din nou, e un pacat
cum te iubesc eu, oare?
Stii bine la ce ma refer…
imi stii si  supararea…
stiu ca mai mult nu imi oferi…
doar dorul si  uitarea…
acum , cat pot, ma-ndepartez
de lume si de tine...
fac din iubirea ta un crez
sa pot zambi si maine…

ce-ar fi...

Te cred si nu te cred,
Te-alung si-apoi te-astept,
Iubire...

Te vreau si nu te vreau,
Dar tot in drum iti stau,
Iubire...

Te-ascult, apoi te cert,
Nu pot sa te accept,
Iubire...

Te las si iar ma-ntorc,
Nu ma decid deloc,
Iubire...

Plang iar si iar zambesc,
nu dorm, dar ma trezesc,
Iubire...

Cum pot sa nu visez?
Cum fac de lacrimez?
Iubire...

De m-ai elibera,
De te-ai indeparta,
Iubire...

De gandul mi l-ai lua,
Si pace de mi-ai da,
Iubire..

De nu mi-as aminti,
De nu te-as mai dori,
Iubire...

As crede in povesti,
Poveste-as sti ca esti,
Iubire...

Si somnul mi-ar fi lin,
Fara niciun suspin,
Iubire...

Dar mi-ar lipsi ceva...
Si m-as imprastia...
Iubire!

In timpul fara ceas...
Hoinar fara popas...
Iubire!!

Deci, nu pleca, te rog
Nu vreau sa ma simt gol
...De tine.

trandafirul galben

Câtă splendoare în culoare şi parfum
izvor al curcubeului îţi spun
emoţiile-mi  zburdă la-ntâmplare
privindu-te, fir molipsit de soare…

bulb de lumină,cu petale-arzânde
de ţi-aş împrumuta seninătatea
zâmbind aş înflori mii de secunde
ochii şi-ar dezbrăca de-a pururi noaptea

floare cu străluciri dumnezeieşti
în lutul meu de ai putea să-mi creşti
în  prelungirea braţului meu stâng
cu braţul drept o viaţă să te strâng.

duminică, 17 iulie 2011

traieste-ti clipa!


 În lanul meu de mândru grâu, cu bobul mare, auriu, 
 pășind, cu fruntea aplecată, am poposit și eu odată. 
 întinsă-n iarbă-nfierbantată ,de-al verii soare alintată... 
 părea că boabele de grâu vorbeau şoptit un grai ce-l știu. 
 parcă-mi spuneau că le-am strivit, în clipa-n care m-am oprit 
 și cu mult greu s-au ridicat din locu-n care le-am culcat;
 dar, auzind al meu suspin, m-au și iertat, ca din senin. 
 n-au îndrăznit să-ntrebe ce-i ,de ochii mari mi-s triști și grei 
 atâta doar, n-au rezistat și-n graiul meu au cuvântat: 
 « pe noi ne arde soarele 
 vântul ne culcă grânele 
 și ploaia, rar, ne spală bobul 
 dar tot nu suspinăm ca omul... 
 ce-ai pătimit?ce te-a rănit, 
 de chipul azi ți-e răvășit? 
 ce ploi în ochi s-au revărsat? 
 ce vânturi fruntea ți-a plecat? 
 de ce nu râzi ca noi  în soare? 
 ce-atâta sufletul te doare ? »
 Am amuțit, ce pot să zic ?Cum să aud vorbind un spic? 
 văzându-mă cât sunt mirată, s-au înroşit  macii îndată... 
 Și cum rădeam, parcă de mine,crezând că-mi pare, n-aud bine,
 un vânt puțin înfuriat, m-a pălmuit și m-a certat : 
 « o, chip de om, de ce oftezi ? 
 frumosul lumii nu-l mai vezi ? 
 nu simți natura cum te roagă 
 să o priveşti? nu mai fi oarbă! 
 eu alerg veșnic pe pământ 
 și nu mă odihnesc cât sunt 
că doar puţin de m-aș opri 
 același vânt nu aș mai fi... 
 M-ați confunda cu adieri 
 ce vă-nsoţesc în primăveri 
şi n-aş mai fluiera acum
ca un hoinar uitat  de drum.
 ori tu, tu chip de om frumos, 
 poți să alergi, poți să stai jos, 
 poți face tot ce îți dorești 
 cu toate astea, nu zâmbești...” 
 Ei, bine, am înnebunit? Sau, vântul, tocmai mi-a grăit? 
 nici nu-mi revin din nebunie, că iar aud o grozăvie 
 cum o furnică pirpirie, cu ochii plini de bucurie, 
 călăre pe picioru-mi stâng, mă ia la rost : pe cine plâng? 
 Și soarele s-a îmbufnat că lacrima nu mi-a uscat, 
 și-a aruncat trei raze mici pe trei obraznici licurici, 
 ce stau pitiți în părul meu, tot cercetându-mi gândul greu... 
 Intrând în joc, zâmbesc ușor, le spun că nu mai pot de dor, 
 că mi-i iubitul depărtat și de un an l-am tot chemat
 iar de va trece înc-un an , eu  mă topesc de-al lui alean... 
vedeţi voi, omul când iubește, nu mai aude, nu zâmbește 
 în noapte somnul nu-i tihneşte...de-atâta patimă tânjește. 
  "păcat!" mi-au zis furnicile ..."€œpăcat" mi-au zis și spicele 
 îmbrățișate de-al lor vânt..."păcat!" mi-au zis într-un cuvânt 
 « vai, viața trece nesimțită, 
 când clipa nu se vrea trăită! 
 cutreierați întreg pământul, 
 uitându-vă rostul și gândul 
 și-n lume e atât mister, 
doar  omul orb, surd și stingher 
 oricât ar fi sărac, bogat 
 nu-i mai ajunge ce i-e dat... 
 mereu dorește tot mai mult 
 și merge-n gol, de gol umplut! 
 deschide-ți ochii din pustiu
trăieşte până nu-i târziu
 că, într-o zi, iubitul tău 
 va auzi de doru-ți greu  
 și va veni la timpul lui 
 că lucru fără soartă nu-i !
 tu doar te bucură de soare 
 de spice și de furnicare, 
 de vânt, de micii  licurici, 
 și râzi cu noi, cât ești aici !  »

ti-ascult tacerea...

Te-ascult...te rog, vorbeste-mi , si spune-mi ce mai faci?
mi-ai zis ca nu-mi fac timp...am timp... tu de ce taci?
de ce omori un gand abia gandit...stangaci?
priveste-ma in ochi...zambeste, de ce zaci?
e timpul tau acum...ti-l dau , de ce-l respingi...
nu poti vorbi? incearca ...de vrei, poti si sa strigi...
fa-o cum vrei, cum stii , ce stii...doar sa-mi vorbesti...
si nu ma du cu vorbe ...nu-mi povesti povesti!
Ce liniste e-n jur si-n gandul meu acum...
aproape ca-ti aud cuvintele pe drum...
dar te opresti...de ce? ce doruri te apasa?
azi sunt tacuta eu, tacerea ta o lasa...
vorbeste-mi cum de mult n-ai mai vorbit cu mine...
azi tac si te ascult...te-ascult numai pe tine...
deschide-ti sufletul si spune-mi ce gandesti...
de nu, imi iau tot timpul si-l duc unde nu esti...
caci de vorbesc sau tac , tu tot nu vrei a-mi spune,
ce ganduri te framanta, ce dor ascunzi de mine...
iti place doar sa crezi ca eu sunt vinovata...
mai bine-am inceta sa mai vorbim vreodata...
eu tac si te-ascult...dar taci si tu de mult...
iar timpul mi-l imparti in astazi si trecut...
si uiti de viitor, nu-l mai doresti in doi...
nu-ti mai gasesti iubirea...cuvantul "amandoi"...
si taci... mai bine pleaca, e tot ce stii sa faci...
promit sa tac si eu , in gandul ce mi-l calci...
promit ca nu ti-oi spune nici soapta sugrumata...
azi daca nu-mi vorbesti, nu-mi mai vorbi vreodata!

de teamă



mi-e teamă de foc, de pământ şi de apă
de aer mi-e teamă, de bolta-nstelată
cu ochii în lună, şi soarele-i dramă
de vorbe, de buze, de vise , de-o şoaptă
mi-e teamă de tot ce tot timpul mă cheamă
de mine, de doi, de posibilul noi
mi-e teamă de stropii flămândelor ploi
ce sting însetate obraji prinşi de flamă
mă curmă o teamă şi-n zi mă-nspăimânt
de clipe, de doruri, de gânduri răzleţe
de lume, de viaţă şi-a lor frumuseţe
de-atâtea ce zilnic le simt în cuvânt
de fluturi hoinari , de-nfloriri, de culoare
mi-e teamă de nopţi  şi nicicum n-am scăpare
de urme mi-e teamă, mă sperii de-o treaptă
mi-e zâmbetul pas pe o scară curbată
şi caut un drum, un nou drum neştiut
să fug, să m-ascund şi de toate să uit
dar chiar şi uitarea e-o teamă-ndeajuns...
de tot ce-am iubit m-am temut , m-am ascuns.
alerg printre temeri, doar gândul mă-ndeamnă
să nu mai păşesc printre toate cu teamă
să-ncerc şi cutez şi ascult, doar să fiu
mai mult decât teama ce-o port a pustiu
o muzică surdă ce-mi sună absent
cu note de teamă-n al vieţii concert.

framantari...

Te-as cauta…dar , unde?
Cum stiu cand te gasesc?
As rascoli pamantul…
O clipa sa-ti vorbesc…

Fiindca te stiu…De unde?
Nu stiu si nu-ndraznesc
Sa-ntreb …ce? si pe cine?
Stiu doar ca nu traiesc!

Te simt mereu aproape…
Ma-ntorc …nu te zaresc.
Te-as cauta si-n noapte
Sa stiu ca te gasesc…

Te stiu …esti pretutindeni
Si nu te vad deloc…
Nu pot sa te mai caut…
Sa te gasesc nu pot!

Dar iti accept prezenta
Iubirea ti-o primesc
Si te-oi pastra in suflet
Oricat, doar sa traiesc!

blestem

Cine te-a blestemat să-mi răscolești privirea?
 Cine te-a condamnat să îmi râvnești iubirea?
 Pe cine ai rănit în cale-atât de tare
 De ți-a ursit iubirea drept cruntă răzbunare? 
 
 Acum te uiți la mine, vorbești de nemurire
 Crezi că în simțăminte găsești doar fericire
 Vrei să mă știi ca nimeni, vrei pentru totdeauna,
 Să-ți fiu altarul vieții, să mă iubești într-una
 
 Nu știi ce te asteaptă , nu știi cum pot iubi
 Nu știi ce taine poartă ai mei doi ochi căprui
 Vei alerga-n continuu, vei regreta odihna
 Și-n orice noapte-a vietii, nu-ți vei mai găsi tihnă.   
 
 Voi cere sacrificii, voi vrea să fii în toate.
 Iar de singurătate nicicând n-o să ai parte.
 Vei fi noapte și ziuă alături pentru mine.
treptat, lăsându-ți lumea, te vei uita pe ține.
 
 Deși în libertate, vei fi un sclav mereu.
 lipsit de nazuinte, vei vrea tot ce vreau EU.
 Te vei lupta cu sfinții pentru iubirea mea.
 Îți vei uita părinții, trecutu-l vei uita.
 
 Vei deveni o umbră  cu lanțuri la picioare!
 În numele iubirii, te-ntreb, merită oare?
 Poți renunța la ține, la viață, crezi ca-i drept
 să te privești tot timpul ca un actor, absent? 
 
 Mai uită-te o dată, în urmă, ce-ai făcut
 Gândește-te o clipă cui ai greșit atât ?
 Cât încă mai e vreme, încearcă, ceri iertare.
te scapă de blesteme, de crunta condamnare.
 
 Nu-mi caută iubirea, ferește-te de mine!
 Căci de mă dărui ție, nu-ți vei mai aparține.
 Te-oi subjuga tot timpul, nu te lăsa iubit!
 Căci te vei pierde-n lume de orice simț golit.
 
 Tu spui că- ți sunt aleasă...te-ntreb, chiar știi ce vrei?
 Ești sigur că răspunsul e doar în ochii mei?
 ai grijă, lângă mine îți vei găsi pieirea!  
 Sunt demonul iubirii, nu-mi cerceta privirea!

nimic...

Frange-ti aripile in zbor cand pleci din viata mea …
Sa nu-mi simti sufletul cum se inneaca-n dor…
Sa nu-ti zvacneasca-n tample suferinta grea,
a unei inimi triste zbatandu-se in gol…

Frange-ti aripile cand zbori din viata mea…
Pleaca, distruge tot si nu lasa nimic…
Sa pot uita si eu c-am existat candva …
Sa poti uita si tu cat m-ai ranit...

Sa-ti frangi aripile in zbor de vei pleca…
Pumnalul sa mi-l dai sa ma omor.
Sa uiti c-ai fost candva fiinta mea,
Sa uit si eu c-am fost al tau odor…

Nu vreau sa-ti amintesti c-am existat...
Nici cum ma cheama, nici cat te-am iubit…
Cu aripi rupte, du-te impacat
Si nu privi-napoi …stii bine c-am murit.

Distruge tot cand pleci din viata mea
Si nu lasa in urma ta nimic…
Sa nu-mi cunoasca nimeni dragostea...
Nici ce-am trait ,nici ce-am simtit…NIMIC!

regret...dar sper!

Te-ndepartezi pe zi ce trece...
de mine si de tot ce-a fost.
Te porti din ce in ce mai rece...
Si nicio vorba n-are rost...
Nu ai rabdare sa-mi explici...
si ma tratezi cu nepasare...
Nu inteleg de ce complici
O viata cu minciuni banale?
Si cand zambesti parca mi-ai spune
ca-s pentru tine un nimic...
Iubirea mea e praf in lume...
sufletul meu e gol si mic....
De ce nu poate timpul iar
s-aduca-n fuga lui nebuna,
doar un crampei din tine-n dar,
din tot ce-a fost...o picatura?
il simt al tau suspins ascuns
si zambetul trist si fortat,
de dragul cui? de dor patruns...
de ochii lumii afisat...
dar, oare, ploaia nu-ti sopteste...
Nu-ti aminteste glasul meu?
In ritmul ei, nu-ti da de veste
ca mor fara de tine...eu?
Privind in urma...ce raman?
Pe scena lumii doar un act...
Un rol de sclav fara stapan....
jucat intr-un moment nefast...
Hai, spune-mi iar ca ma doresti,
ca viata ta nu are sens...
ca eu sunt tot ce tu iubesti...
ca eu sunt al tau univers...
si chiar de-ar fi sa minti acum...
in sansa cred si ti-o ofer.
Dar la final sa-mi spui ca tu...
in tot ce-ai spus ai fost ...sincer!

iertare!

Sunt un ratacitor prin labirintul vietii
Sunt doar un cersetor la limita tristetii
Bantui aiurea-n lume…te caut disperat
Imi sting durerea zilnic intr-un pahar crapat.

Stiu, pentru tot suspinul doar eu, eu sunt de vina
imi port in suflet  noaptea, caci tu mi-ai fost lumina
de te-as vedea o clipa, ti-as implora-mpacare
de-ai reveni o clipa, o viata mi-ar fi soare

Privesc din nou in ganduri, in jurul fara rost
mi-e rostul  gol de tine, de tot ce-a fost frumos
plangeam in urma-ti umbra,cu mine-a plans pamantul
dar ai calcat aievea, eu mi-am oprit cuvantul

Atunci sa-i fi dat forma, te-ai fi intors la mine
cat totul avea noima, putea sa fie bine
dar ti-am iertat plecarea ,ce fire pacatoasa
stiam ca-mi plange zarea....si prea tarziu m-apasa

ce daca sunt doar umbra a omului de ieri
pe chipul meu pierdute plang multe primaveri
ce inima  pustie bate din inertie
Doar amintiri pastreaza din ce n-a fost sa fie

de se va naste clipa sa-ti spun ca  te-am iertat
sper sa ma ierti ca-n soapta prea stinsa te-am strigat.

iubire de pamant...

Of, lume, viata poate fi frumoasa
O sansa da-i si vei descoperi
Ce mult, un zambet si un vis, conteaza
Si, in prezent, inca mai poti trai
Cu ochii larg deschisi priveste-n soare!
Prin ploaie mergi si las-o sa te-alinte
Descult prin iarba, mangaie-n picioare
Pamantul ud ce inca te mai simte…
O floare alba fara cuvantare
Admir-o! poarta-n ea atat parfum
ti-l daruieste fara ezitare
doar sa te-opresti putin din al tau drum
Si muntii…muntii mari ca imparatii
Si ei te-asteapta pragul sa il calci.
Copacii verzi, apropiati ca fratii
in freamat de izvor iti murmura… tu taci!
Taci, lume, taci, fiindca a ta vorbire
Distruge munti si ofileste flori
tu sa primesti si sa oferi iubire
si sa-ti respecti pamantul pana mori!

si vei pleca....

Prin fumul de tigara,
pe-acorduri de chitara...
in prag de plina vara,
trecut de mult de seara...
imi strang plangand in brate,
pierdutele sperante...
uitarea nefireasca,
fiinta ne-nteleasa
o va invalui...
si te vei rataci...
si vei pleca departe...
stins in nespuse soapte...
si te vei departa...


iar eu te voi lasa...
cand gandul prinde forma,
cand dragostea nu-i norma,
cand vine dimineata,
pustie-mi va fi viata...
si fara de cuvinte,
retrasa si cuminte,
te voi lasa sa pleci,
pe drumul tau sa mergi...
si-ti voi ierta uitarea,
incet si nepasarea...
e dreptul tau, nesoarta...
nu voi sti niciodata!

fuga...

Se sting luminile pe rand...
E prea tarziu sau prea devreme...
Eu merg alene, fara gand
si fara strop de tine-n vene...
Cu un indemn la infinit...
caut un semn de resemnare...
nu te intreb cu ce-am gresit...
tacerea e a mea scapare...
indurerat de dor si drum...
ma ratacesc fugind de soare...
ma simt un nor de colb si fum...
devin o umbra trecatoare...

un rasarit pierdut...

Apusul unui rasarit
nu l-am stiut, nu l-am zarit
juram ca nu ar exista
si l-am trait...de ziua mea
apusul unui rasarit,
dupa un nor impleticit,
s-a fastacit, s-a inrosit
si nenascut a si murit...
culoarea-i calda imi parea
ca si in iad ma va urma
dar s-a topit cum a venit,
a disparut cum s-a ivit
si, asteptat, atat de mult,
ca un copil ce s-a pierdut,
ma plang acum, ca mi s-a dus
un rasarit demult apus...

demult...

Cu flori in par, zambeam, cantand ca o nebuna
dezlantuita-n camp... nu ma puteam opri...
si sufletul-mi radea, in rochia mea buna,
mergeam pe-un murg calare, sub norii argintii...
De mult timp asteptata, s-a hotarat furtuna
sa-mi insoteasca pasul ca un prieten bun...
sa-mi tina in stropi ritmul, sa fim din doua, una
pe seaua invechita a calului batran...
Se intampla demult...pe cand eram copila...
o amintire vie ca un tablou frumos...
de-as sti intoarce timpul... dar timpul n-are mila...
nu ma mai vrea copila...copila cum am fost!

poezie pentru mai târziu


Călătorind prin timp, copil cuminte,
vei aduna în tine munţi de amintiri
şi vise răstignite şi gânduri împlinite,
iubiri, speranţe şi dezamăgiri...
Vei învăţa că, dincolo de chipuri,
sunt suflete , emoţii şi inimi care bat
sigur vei şti şi plânsul , râsul, să te bucuri
şi să păstrezi doar  ce-i frumos şi drag!
Eu nu pot fi tot timpul lângă tine
deci, grijă ai de sufleţelul tău
îţi jur că vei avea mereu o pâine
dar nu te pot feri de tot ce-i rău.
De-mi ştii iubirea, copilaş cu bucle,
s-o porţi cu tine câte zile ai
ochii de nori să ţi-i fereşti, oriunde,
doar din senin să-ţi colorezi un trai.
Deci, joacă-ţi jocul, astăzi, mai departe
şi nu băga de seamă când mai plâng
zâmbeşte tu şi pentru mine-n noapte
eu cu iubire-n braţe-am să te strâng!

(Alexandrei)

gol



căzând în gol
şi golul
peste mine
m-am sfărâmat
în cioburi de rubin
nicio culoare nu-mi venea mai bine
doar că  întregul  meu
nu ţi-a fost plin.
în prăbuşire anulam destine
nevrându-te străin intr-un trecut
dar printre pulbere de suflet
şi ruine
puteam renaşte
numai să fi vrut.
mai cad în gol
şi golul
peste mine
mă sinucid de-atâtea zeci de ori
în zori de zi
când vise fără mâine
îmi scriu cu rouă:
nu-i destul să mori!

mult prea tarziu...

Te vad si azi plecand...
si plang...
te vad cum usa o inchizi...
si stiu...
ca nu vei reveni...nicicand...
As fi putut sa te opresc...
tarziu...
mult prea tarziu, am inteles...
tarziu...
De ce tarziu am alergat?
NU stiu...
de ce am ezitat...
ce dor imens...
ce gand uitat m-a sugrumat...
nu stiu...
cu ochii-n lacrimi, stinsi de dor...
sunt iar ...pustiu...
te las sa pleci spre viitor...
si pleci...
dar nu uita ca-n al tau drum...
oricand...
ne vei vedea pe amandoi...
mergand...
ma vei simti ca si acum...
plangand...
fara sa vrei, ma vei purta...
in gand...
pe mine si al nostru ieri...
vioi...
mult prea frumosul nostru "doi" ...
de ieri...
iti multumesc pentru simtiri...
trairi...
din primavara unei veri...
de amintiri...

departe...


În forfota lumii pierdută-n neant,
Deşarte,
Ca ţipătul trist de bătrân elefant,
pe moarte,
pierdute-n tăcere, cu raze de-argint,
sunt şoapte
prin norii de cuarţ, unde stelele mint,
uitate...
când cerul îmbracă al nopţii costum
desparte
lumina de beznă şi focul de fum
rog soarte
să fac nefăcutul în formă, din gând,
în toate
să fiu o nalucă, aievea râzând,
şi, poate,
odată cu noaptea s-alerg pe pământ
departe...
din drum să te-ntorc, să-mi fii iarăşi cuvânt.

e vina mea...

M-am revoltat, blamandu-mi soarta
ca nu- mi da timp nici sa respir...
si, acuzand, am deschis poarta
spre vremea cand eram copil...
Si, retraind aceleasi vise,
luptam, destinul sa mi-l schimb...
dar am facut aceleasi gafe
si am pierdut acelasi timp...
Trezindu-ma din nou om mare,
ma-ntorc si astazi in trecut...
sa cer destinului iertare...
nu-i vina lui ca vreau prea mult!

explicatii...

Mari artisti din lumea larga,
adunati la o mansarda,
incercand sa inteleaga,
comentau razand in barba...
ca la minte nu-s intreaga,
fiindca foaia nu mi-e alba
dar...cuvantul n-are salba...
nu le cer nimic sa vada...
si nu vad de ce se-ntreaba...
poate-si cauta de treaba...
Daca scriu precum spun unii,
vorbele ca si nebunii,
eu va rog sa-mi tineti pumnii,
sa n-ajung de rasul lumii...
Va spun sincer si jur drept,
nu aplauze astept...
nu ma simt nicicum poet,
judecati-ma corect!
Veti gasi in vorba mea,
doar ce am simtit candva....
n-o descoaseti,n-are rost!
nu-s un geniu,nici om prost...
In cuvinte daruiesc,
tot ce-mi pare omenesc...
si inchei, scriindu-va
sa simtiti, citindu-ma!

in somn

Cat de simplu inceput…
Parca nici n-am fi stiut
Cum preschimba un sarut
Pacea noptii in tumult…
Si sub cerul de turcoaz,
cu al marii alb talaz…
mi-alintai ternul obraz,
plin de dor,de lacrimi ars...
Cum radeam ca doi copii…
Cum paream fluturi zglobii,
Alergand peste campii,
Noaptea-n orele tarzii…
Doamne, ce usor a fost...
Sa-mi schimbi visul fara rost…
Sa transformi totu-n frumos…
Sa-i dai vietii un folos…
Vesnic, doi indragostiti,
printre stele rataciti,
vom ramane fericiti,
chiar de-ar fi sa ne treziti...

maturizare

Danseaza, iubito, danseaza usor...
Te-nalta, pluteste si fii al meu nor...
invaluie-mi chipul in raze de dor...
si poarta-mi trecutul cu tine in zbor...
Mai canta-mi, iubito, un cantec frumos,
cu glasu-ti de inger divin si duios...
alaturi de pasari, in cor grandios,
sa-mi spui viitorul, suav si sfios...
Iar rochia alba cu dungile-i roz,
dezbrac-o ,iubito, te rog, da-o jos...
intoarce-te-n timpuri asa cum ai fost...
copilul din mine, copil curios...
Si nu-mi lasa-n urma cenusa si fum...
destul arde-n suflet trecutu-mi batran...
da-mi ploaia ce-n tunet iti striga "drum bun!"
si lasa-ma vie, sa-mi vad de-al meu drum!
Adio, iti spun si te nalta curand...
e grea despartirea...dar , vezi, nu mai plang...
de zile vor trece si nopti alergand...
tu vesnic ramai... al meu cantec si gand...

bloguri vizitate

Translate