luni, 1 august 2011

Păgân şi bleg

Păgân mi-e sufletul şi bleg, zadarnic vrea sa simtă
azi de iubire îl dezleg, de tot să se dezmintă
ateu va fi şi penitent de prea multă dorinţă
te-a adorat ca un dement, în tine-avea credinţă.
Nu! Nu mai vreau să-ţi înţeleg simpla justificare
ţi-am dăruit pământu-ntreg ...nici n-ai privit  şi doare
în ne-nţelesuri s-a zbătut iubindu-te amarnic
cu ignoranţă l-ai ţinut în templul tau mucarnic. 
L-ai pustiit, sărac de cer, doar lut zbârcit de soare 
golit de crez, lovit de ger, căzut în nepăsare
bleg şi păgân a devenit pierdut în nesperanţă
poate e tot ce i-ai dorit - mort să rămână-n viaţă
sau poate-aşa i-a fost menit să cadă-n nesimţire
îl iartă, azi, de ţi-a greşit, s-a încrezut în tine...
plesneşte timpu-n asfinţit - un iad flacăra-şi cheamă-
aprins de chinuri, izgonit, îl duc fără vreo teamă
şi nu-l întorc în nefiresc - destin i-a fost mâhnirea-
ramâi cu tot ce-i pământesc; n-ai vrut să-i ştii iubirea!
urcând pe-un nor în ultim rit, din mine ninge rece 
cu fulgi de vis neîmplinit... tu îl  îndemni să plece
e vina mea un ghem de vis, cu firul prea subţire
ţi-am împletit un paradis, fără  folos, nu-ţi vine.
mi-ai ţinut spiritul în lanţ - bine ţi-a fost, 
stăpâne  
tu  zeu, eu nimeni într-un şanţ la margine de lume.
dar astăzi jur că mă dezleg de tot ce-ţi aparţine
cu-al meu păgân suflet şi bleg te las, rămâi cu bine.

Un comentariu: