sâmbătă, 6 august 2011

spre infinit...


Voi dezrădăcina toţi munţii
şi negrele
bătrâne stânci
îţi voi opri în zbor
cărunţii
vulturi pleşuvi
în nopţi adanci.
Voi răsturna nori în oceane
în orice val te voi chema
Mă voi lupta
cu cerbi în coarne
şi urma tot ţi-o voi lua.
Voi duce vântului ofrandă
sufletul meu, alb porumbel
Doar să-i cer
umbra ta s-o vadă
să te privesc şi eu prin el.
Atunci voi înnoda izvoare
fluvii şi râuri, peste prund
să nu mai ştii alte hotare
să-mi fii în braţe
în curând!
Mă voi urca
în ceruri negre şi luna o voi fereca
să fie soare peste vreme
să nu mai ştiu de noaptea grea.
Să fie ziua
cât de lungă
cu tine-mi va părea un ceas.
Să evadăm desculţi
în luncă
şi eu să-ţi număr orice pas.
Voi cere ierbii să-ţi sărute
gleznele goale
şi-a ta urmă
şi soarelui să nu te uite
Numai
durerea mea o curmă!
Tu iartă-mă
de-ţi mai greşesc
Opreşte-mi plânsul vinovat
Păcatul meu nu-i pământesc
eşti tu
şi-al tău suflet curat!
Să nu-ţi întorci chipul vreodată
să nu mai pleci
cum mi te-ai dus
nu-mi lăsa timpul fără soartă
nu-mi fugări gândul nespus!
Îţi voi îngenunchea pădurea
şi munţii
sclavi, îi vei avea
Numai să-mi porţi mereu iubirea
şi să-nnoptezi în lunca mea!
Jur!
vântul n-o să-ţi râdă-n faţă
l-am potolit cu ce i-am dat.
Chiar de n-am suflet
sunt în viaţă
trăiesc prin tine ne-ncetat.
Infernul de mă va chema
să-mi ardă-n flăcări
trupul gol
îţi voi lăsa iubirea mea
un porumbel negru de dor.
Nu-mi pasă
de dureri trupeşti
nu-mi pasă nici de judecată
dar mor de n-ai să mă iubeşti...
Iubeşte-mă, măcar o dată!
Voi dezrădăcina azi munţii
voi smulge vechile păduri
şi-ţi voi îngenunchea
cărunţii
vulturi pleşuvi
de nu îmi juri
că vei fi veşnic lângă mine
fără regrete, fără timp
şi că-mi vei dărui
iubire
din infinit spre infinit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu