O, ce dulce otravă eşti fecioară a firii
îţi dau inima sclavă te ştiu de stăpână
fără glas te urmează pe cărarea pieirii
al meu suflet atins de a patimii ciumă.
Chiar de ziua mi-e noapte şi un soare mi-e luna
Chiar de totu-i de-a valma şi cu susul in jos
Fără noimă în fapte plâng sau râd mi-e totuna
Fără tine mi-e timpul ca şi trupul bubos.
Tu otravă mă faci să-mi uit firea şi locul
Să mă bâlbâi în rime, să mă pierd în cuvânt.
Când în flăcari mă strigi şi mă mistuie focul,
eu, arzând de iubire, în văpăi mă avânt.
Te urmez fără temeri şi în iad de-mi vei cere
te ascult şi mă-nchin către tine stăpână
prizonieră iţi sunt tremurând de plăcere
nu-mi uita dăruirea nu mă pierde în urmă
Doar atingerea ta îmi învie fiinţa
şi îmi vindecă trupul...plin de patimi şi dor
tu-mi eşti leacul iubire tu îmi curmi suferinţa...
tu-mi eşti dulce otravă visul meu şi-al meu zbor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu