suflet chinuit

Atâţia demoni porţi în suflet,de-a lungul vieţii adunaţi
stau cuibăriţi adânc şi suferi că nu mai poţi să-i faci uitaţi
ridică semne de-ntrebare, te chinuie, oftezi pierdut

cauţi răspunsuri, prins între gheare eşti jocul lor murdar, urât
realizezi că n-ai scăpare, să lupţi cu tine e absurd
te domină, risipă-ţi pare, ca vorba spusă unui surd
te sperii uneori şi fugi , din ochi verşi  picuri de tăcere
te zbaţi zadarnic să-i alungi , îi simţi  şi-n lacrimile  grele
cresc,  îi  hrăneşti cu mult nesomn, devoratori de vieţi şi vise
treptat, cedezi, nu mai eşti om…ţi-s negre vorbele şi stinse
ştiu ce gândeşti, că nu mai poţi; dar leacul nu are cuvinte
degeaba-njuri demonii  toţi , nu blestemând  îi  scoţi din minte
salvarea ta e doar iubirea, lumina ei vindecă tot
primeste-o, ea ţi-e lecuirea; să fii iar omul care-ai fost
atât de simplu va fi mâine,doar lasă-mă să-ţi dăruiesc
un suflet ce mai crede-n tine şi-un zâmbet plin de “te iubesc”