Eu nu ştiu să-ţi urc piscul agăţat de soare
bâjbâind printre muşchii de pământ umeziţi de nori picuraţi de un şoim
ce şi-a pierdut sensul în rotocoale de vise şi spirale de dor
nu căutam o floare în colţul lumii…
Eu nu ştiu să dorm în umbra firavă a stelelor smălţuite
pe paharul străveziu al infinitului ameţit de iubirea unui şoim
ce şi-a pierdut sensul în rotocoale de vise si spirale de dor
nu cautam o stea în cupa lumii…
Eu nu ştiu să m-agăţ în coama ferigilor zburlite în nuanţa smaraldului şmirgheluit
frământate de vânturi vagaboande, fără memorie şi chip
sărmane spirite frustrate răzbunătoare pe tot ce are formă şi viaţă
nu căutam verdele lumii…
Eu nu ştiu să-ţi sorb roua îmbujorată de răsărit
din pânza norilor ţesuţi în rotocoale de vise pe coama ferigilor bântuite
din umbra stelelor timide zburând către piscuri în spirale de dor
îmi căutam sensul în lume.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu