sâmbătă, 6 august 2011

în cufărul meu


Ştiam că vine toamna dar nu o aşteptam...
misterioasa damă cu salbe de mărgean.
Ştiam că-mi piere iarba şi zilele-mi închid,
acoperindu-mi lada, proptită de un zid,
sub iedera roşcată, plantată în trecut,
cu brumă argintată şi flori cu chip de lut.
În ea ascund cuvinte, fiori, melancolie...
În ea păstrez iubire, zbucium şi nebunie...

Doar ridicând capacul de frunze amorţite
aud freamătul tainic al mâinilor gătite
cu unghii smălţuite şi forme migdalate
de patimi înroşite, de gânduri curăţate.
Şi, parcă văd aievea  în părul despletit,
îmbrăţişându-mi trupul de dor acoperit,
un fir de orhidee, de-un galben pistruiat
timid, ascuns în plete şi el emoţionat.
Lângă un sfeşnic mândru, în vaza de cristal
un trandafir oftează pe masa de stejar
şi orele te-aşteaptă şi nu mai am rabdare
şi vinul se-ofileşte, cuminte, în pahare.
În rochia iubirii, de gânduri purpurii
pluteam în încăpere, sperând că vei veni.

Prin pânze de tăcere, de lacrimi încreţită
strâng azi  în colt de cufăr o inimă rănită
o vază, trei petale, un ciot de lumânare...
toate mi-aduc aminte de lunga aşteptare.
De-ai fi venit o clipă, o vară ţi-aş fi fost
o vară de emoţii cu gust de vin spumos...
dar e aproape  toamnă... ştiam că va veni
ştiam că nu mi-e timpul de vis şi poezii.


Un comentariu: