E mult prea cruda lumea…ce trece peste mine
Verde, plina de viata, razand de-a mea prezenta
mi-e tineretea dusa, pierduta in multime
surasul ei ma doare...apusa inocenta!
Cate culori furate din curcubeul ploii,
imi reapar in cale si soarele mi-l fura
iar, eu, raman in umbra, imbratisandu-mi norii
necolorati de zambet, intunecati de ura
Cat freamat, ce foiala si cata veselie,
m-ademenesc la viata, ma-mbie la simtire
atata-nsufletire, nici nu stiam sa fie!
Dar imi sugrum speranta, imi amintesc de mine...
De mine, doar o piatra, uitata pe o plaja...
Trecuta de-anotimpuri, de timpuri insemnata
Golita de simtire...tocita sunt si stearsa,
fost munte, azi, ruina, cetate cariata...
Prea multe ploi acide mi-au corodat trecutul
Prea multe ape repezi, sarate , neplacute,
mi-au macinat fiinta, fara sa-mi ierte trupul.
O piatra innegrita m-au transformat, din munte.
Sub crusta mea de calcar, azi, ma ascund de soare,
uitarea mi-e sortita, pe-o plaja a visarii...
in vremea frumusetii , eu nu mai am culoare...
raman o piatra aspra, aici, pe malul marii...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu