Râzând, mi-am scuturat de ploaie gândul şi zilele murdare de nămol
mi-am binecuvântat întreg pământul redându-i soare şi un vânt domol
dar mi-am însămânţat iubirea-n straturi şi am udat-o cu speranţe dulci
fără să ştiu că miile de-oftaturi vor rupe rodul agăţat pe rugi.
mi-am binecuvântat întreg pământul redându-i soare şi un vânt domol
dar mi-am însămânţat iubirea-n straturi şi am udat-o cu speranţe dulci
fără să ştiu că miile de-oftaturi vor rupe rodul agăţat pe rugi.
De dor mânată mi-am plivit răsadul să-mi poată respira în voie vis
dar n-am putut sa-ndepărtez hazardul…pe rug străine plante s-au întins.
Înăbuşit de frunze-otrăvitoare, fructul iubirii s-a retras slăbit
mâncat de viermi şi vorbe trădătoare, în mucegaiul nopţii învelit.
Grădina rourată plânge-n straturi sufletul copleşit de bălării
îndoliată, prefăcută-n haturi renuntă la dorinţa de-a rodi.
De negre gânduri şi de disperare, am genuncheat în ţărna dezgolită
fructului mort i-am implorat iertare, în pumni strângând tulpina-i vestejită
şi mi-am jurat sortiri necruţătoare, un vis întunecat de nori şi ploi -
destin fără iubiri, lipsit de soare, înmormântat în voaluri de noroi.
Genunchii scrijeliţi prind rădăcină. În sânge, răstignită pe pământ,
cu unghii rupte, pline de ţărână, îngrop ”adio” - ultimul cuvânt-
în palmele grădinii fără viaţă, prin buruieni, sub sălcii de regret
şi pe o scândură îţi scriu prefaţă : sunt cauza ucisă de efect!
