despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 21 august 2011

eu si marea...

Imi esti tu mama, mare-ntinsa,
Ce  parca-n brate ma cuprinzi?
de-mi odihnesti privirea stinsa
Si cu o briza ma alinti?
Esti melancolica si blanda,
stralucitoare , uneori
apoi, vulcanica, flamanda,
te-arunci in zare catre nori
atat de schimbatoare-mi semeni
de parca tu m-ai fi nascut
ori, poate-n simturi suntem gemeni
si-n zbucium ne-am recunoscut?
poate-mi esti chipul in oglinda,
de-atatea lacrimi ce-am varsat
port valuri care vor sa-nghita
tot tarmul nostru de pacat
Si, totusi, tu esti mult prea calma,
cum, niciodata, eu n-am fost!
Nu poti sa-mi fii tu , mare, mama
nici nu ti-as fi de vreun folos.
cum suflet n-ai, nu-mi poti fi geaman
chiar de te zbati ca mine-n nopti
cantecul tau e fara seaman
iar glasul meu e fara sorti;
Reflexie-n oglinda, poate!
Dar ma-ntristezi cand ma privesc
mare a dorurilor toate,
de ce mi-e chipul pamantesc?
voi sta departe de-a ta lume
te las sa-ti plangi singuratatea
doar pescarusii sa te-ngane
eu nu-ti mai pot iubi cetatea!
Nu vreau sa-ti stiu nefericirea,
nici glasul rece, prefacut
tot ce ai tu e tanguirea
celor ce-n tine au crezut.
Degeaba faci spume in valuri,
de ciuda ca te parasesc...
eu am in fata idealuri
si voi trai sa le-mplinesc !
ca nu-s ca tine  indragita
de toti, dar nici nu vreau a fi
vreau de un om sa fiu iubita
de cel ce sufletu-mi va sti.
Adio, dar, mare frumoasa
Nu-s fiica ta si nici n-am fost...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bloguri vizitate

Translate