despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 30 decembrie 2011

reamintiri

Îţi aminteşti ce-ţi povesteam?
pe coridorul vieţii
doar uşi închise, niciun geam
şi-atât de goi pereţii

jur că nici gândul nu clipea
de teamă  să nu piardă
o lumânare ce părea
că umbra mi-o dezmiardă

îmi amintesc un plâns bizar
ori  şoapta unor trepte
şi tremurând fără habar
rugam  îngeri să ierte

pereţi-s muţi şi cerul surd
prea multe uşi închise...
îţi aminteşti? parcă-i demult
şi par că-s numai vise

dar vis n-a fost… doar nefiresc
nici prea demult, nici mâine
doar un destin: să rătăcesc
numindu-te „străine„

dar aminteşte-ţi de-ai să pleci
cum scârţâie durerea
şi cum răsună-n ziduri  reci
un singur cânt…tăcerea.

luni, 26 decembrie 2011

imposibil vis


Mă bântuie gânduri cu trenă,
smolite spaime în sobor…
ascund în van fruntea sub pernă,
înghit în sec şi sec mă dor 

margini de vise sfâşiate,
fâşii de lumi ce-mi  par fireşti
ucise-n zboruri inventate
când eu nu dorm şi tu nu eşti. 

Pictez stângaci pereţi albaştri
cu amintiri ce ne resping;
deşi privim aceiaşi aştri,
ai tăi răsar, ai mei se sting.

Tot te mai simt oricâtă noapte
întinde spaima pe pereţi;
în pat sunt eu, tu eşti departe,
la braţul altei dimineţi.

Spuneai că-i vis, eternitate,
jurai că vrei un zbor în doi…
tu urci spre viaţă, eu spre moarte
şi trena-i neagră dinapoi.

Zâmbeşte luna milostivă,
strivesc un vis în aşteptări…
îmbrăţişând noaptea lascivă
cu nori la piept pornesc spre zări. 

Răceala treptelor sărută
desculţ, orb sufletul peren…
furtuni de temeri îl înfruntă;
urcând, m-apropii de infern.

Tăcere-i tot, cer de tăcere,
uitări de vis în gând îngrop
păşind  spre hăul de durere
cu suflet gol, cu zâmbet mort.

Purta-vor aştri răsărirea
pe cerul clipei fără rost ?
Flămânde nopţi mi-au stins iubirea
şi nu mai sunt nici cât am fost.

Acum un rug fără scânteie,
mâine o umbră şi atât…
tăioase zbateri vor să-ncheie
un imposibil vis crezut.

marți, 20 decembrie 2011

doar nori


e totul straniu, nefirească stare
şi nu sunt aripi ce mă prind în zbor
doar sufletul mi-l văd în aşteptare
nici n-am murit, nici nu mai ştiu să mor
cum mă desprind, mă port spre altă cale
deşi nu-i vis şi nici întâmplător
mi-e trupul vânt, mă risipesc rafale
cu doar un gând mă pot preface nor
zbor şi plutesc... bizară-nlănţuire
alţi nori mă cheamă, spre alt cer pornesc
din ochi împrăştii aşchii de lucire
mai pot să fulger tot pe cât iubesc
nu spun că-s gri şi nu aduc furtuna
ar fi ciudat cât încă suflet am
şi cât mai simt ...durerea mi-e totuna
nu cert în tunet şi nu-ţi bat în geam
ce nefirească pare depărtarea
dar când nimic nu mă reţine jos
renasc în ploi sau ploaia mi-e uitarea
a tot ce-am fost...ce tot fără folos!
rămân aici pe cât va fi să-mi fie
n-ai să-mi vezi urma-n tină prea curând
chiar de nu voi ploua o veşnicie
voi fi doar nori ...să nu mă porţi în gând.

luni, 19 decembrie 2011

să ning...

respiră-mi gerul de-mi doreşti ninsoarea
oricât de rece, altfel nu mă ştiu
iubeşte-mi norii adumbrindu-ţi zarea
şi voi fi iarnă cum ai vrut să-ţi fiu

primeşte-mi fulgii ca pe-o sărutare
apoi să-mi spui că nu vrei alt decor
curând vom fi  o albă  întâmplare
dezlănţuite inimi  într-un zbor

vino la dans cu fluturii  de gheaţă
te chem în nopţi ce  scârţâie de dor
zăpezi de veşnicii şi-o dimineaţă
promit să-ţi fiu, până la ultim nor.

marți, 13 decembrie 2011

răsărit


ştiai că vin, ştiam că mă aştepţi
printre furtuni de temeri şi dureri
purtam un răsărit apus de ieri
pitindu-l printre nori ursuzi pereţi.

perdele de-amintire şi regret
le-am prins în tocul altui anotimp
am ezitat, m-am amânat un timp
dar azi deschid fereastra dinspre piept

un mac nestins în suflet ţi-am purtat
ard şi acum petalele-n făclii
ştiai ce simt, ştiam că vei simţi
oricâte geruri ne-au cutreierat

ştiai că vin, suflet fără coperţi
cum ştii să mă găseşti într-un cuvânt
m-au reţinut tăceri, să uit că sunt
dar am ajuns…ştiam că mă aştepţi.

duminică, 11 decembrie 2011

ce-ar fi de spus


Ai vrut să spui ceva, mi-aduc aminte
ce-ai vrut să-mi spui? ce-ai vrut să nu-mi fi spus?
am împietrit…şi nu mai cred cuvinte
e prea puţin, e mult sau nu-i de-ajuns?

Muguri de piatră încolţind în suflet
pentru un munte stâncă am ajuns
ninge cu zguri de zori, ninge cu foşnet
ce-ai vrut să-mi spui? ce-ar mai fi fost de spus?

Întâmpin anii cu uitări pe frunte
brăzdează  frigul ochii de granit
dar nu mai plâng în lacrimi sau cuvinte
ce-ai vrut să-mi spui oricum n-ai fi rostit.

Zăpezi de flori, floare de colţ şi piatră
ascund în pieptul de priviri ascuns
ce-ai vrut să-mi spui păstrează şi mă iartă
tot ce-am iubit e tot ce nu mi-ai spus.




joi, 24 noiembrie 2011

umbre şi paşi



îmi însoţeam umbra urcând
pe strada vieţii încâlcită
sincronizând în ritm plăpând
un gând cu soarta lui timidă

şi braţ la braţ şi pas la pas
îmi petreceam umbra şi viaţa
pe drumul ce mi-a mai rămas
doar eu cu ea şi-n suflet ceaţa

o rătăceam adeseori
când cerul îşi schimba culoarea
eram doi simpli trecători
ce-şi ascundeau întunecarea

când revenea la braţul meu
părea nesingură pe stradă
zâmbea uşor, zâmbeam şi eu
atât cât lumea să ne creadă

dar tot mai sper că vor veni
zori ce-mi vor lumina umbrirea
ori soarele de m-ar zări
că prea mi-a înnoptat privirea

şi poate că-mi voi lepăda
haina de azi  înceţoşată
când pasu-mi va sincroniza
umbra cuiva ce- aşteaptă .

vineri, 11 noiembrie 2011

trăiesc

Dar nu renunţ  să cuceresc versantul
din care m-am desprins ca un păcat
„ e zidul sfânt„ îngenunchează bradul
- atât de sfânt că nu m-a suportat
când te-am zărit vultur contur de noapte
scrutând în orizont un viitor
m-am dezlipit din steiul unui “poate”
spre cerul tău crezând că pot să zbor
cum de-am sperat că voi porni săgeată
în nori ce te-au ascuns de-al meu cuvânt
aripi n-aveau dorinţele-mi de piatră
alunecări de gânduri m-au înfrânt
izvoarele n-au vrut să-mi ştie setea
mi-e trupul bolovan de neuitări
înfipt în valea timpului aievea
rostogolit din vârful unui “ieri”
dar sper să pot pe crestele abrupte
de colţul unui „dacă„ să m-agăţ
să fiu pupila ochilor de munte
culorile uitării să le-nvăţ
în grotele speranţelor deşarte
îmi voi închide trupul pământiu
din coastele iubirii sfărâmate
te voi hrăni cu suflet cenuşiu
mai vreau să cred că sângele-mi va curge
setea de viaţă să mi-o domolesc
pe zidul sfânt un ochi voi fi ce plânge
izvoare amintindu-ţi că… trăiesc.

duminică, 6 noiembrie 2011

spre a trăi


Eu n-am iubit toamna vreodată 
oricat am vrut s-o fi iubit
prea verde-am fost crezând in soartă
când soarta  însăşi s-a smintit.

m-au zbuciumat haine vânturi  
un rece soare mi-au adus
m-am agăţat de crengi  şi gânduri
doar să rămân cu fruntea sus

am tremurat de întristare
ştiam că nu voi rezista
iubeşte-mă! strigam spre soare
el tot mai rar mă alinta

cu  fiecare strop de ploaie
m-am sfâşiat  în  amăgiri
azi, mai subţire ca o foaie
voi renunţa la  înfrunziri

mă vor purta suflări străine
în cine ştie câte zări
şi veţi uita curând de mine
cum sunt doar una din uitări

când vântul va-nceta să bată
din albe ceruri  de cleştar
vor curge-mpodobiri  în  zloată
pe chipul meu de chihlimbar

voi fi a lutului mireasă
când fulgi mă vor  îmbrătişa
de-ngheaţă sufletul, mi-l lasă
măcar voi fi... frunză  de nea.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

înger de lut

din ce-am avut nimic n-a fost să-mi fie
nimic din ce-am simţit n-a fost real
amăgitoare toamnă agonie
mi-a smuls din suflet  lacrimi de opal

din ce-am visat nimic n-a fost posibil
nimic din ce-am simţit n-a fost firesc
m-am inventat în timpul insensibil
când vântul nu-mi permite să plutesc.

reci nopţi de cuarţ îmi dăruiesc nesomnul
şi nu mai pot la tine să ajung
puteai în vis să-mi fii...ştiai sincronul
plutirii noastre...azi mi-e zborul ciung.

dar vina ţie nu îţi aparţine
tristeţea ochilor tomnatic ne-a cuprins
departe vom privi o zi de mâine
n-a fost să fie...timpul ne-a învins.

curgi toamnă în luciri nepământene
curgi şi îmbracă-mi sufletul cuprins
de neiubire....zboruri stinse-n perne
tot ce-am avut...nimic mai mult...doar vis.

curgi... cât vei curge să-i aduci aminte
am existat cand el nu m-a ştiut
am fiinţat în forme negândite
dar fără suflet nu-s decât alt lut.

un înger urmărit de ploi stigmate
împotmolit în nori de necuvânt
oricate aripi ar avea nu poate
să zboare singur în al iernii vânt.

din ce-am avut nimic n-a fost să-ţi fie
îngerul meu nu te-a putut găsi
e mult prea rece toamna ta târzie
nu-i timpul meu de vis şi poezii.

marți, 25 octombrie 2011

doar timp

mi-a picurat în suflet infinitul
oarbe dureri de timp m-au năvălit
curg lacrimi stacojii din cer; sfârşitul
din tulburi zări de noi şi-a amintit

atingeri ne-mplinite plâng în umbre
nimic nu pare-a fi din ce-am crezut
înfrângeri sângerând în gânduri sumbre
trecutul nu mai vrea să-l ştiu trecut

mi-a fulgerat în clipe amintirea
credeam că timpul e doar timp şi-atât
nu i-am ştiut eternului simţirea
dar şi trecutul are un trecut

mi-a dăruit eternul o secundă
să-l ştiu, să-l simt, să-i fiu uitării leac
darasfintitul sufletu-mi inundă
şi timpul meu e doar un ceas din veac

mi-aş fi dorit să-i împlinesc trăirea
străină efemerului să-i fiu
dar sunt secundă...uită-mi rătăcirea!
curg lacrimi dintr-un suflet stacojiu.

luni, 24 octombrie 2011

târziu



sunt prea târzii şi doare...azi nu-ţi mai sunt ce-am fost
nu-s pată de culoare, doar beznă  fără rost
nu-mpodobi morminte...tăcerile de ieri
sunt prea târziu cuvinte, mi-e sufletul tăceri
nu-mi căuta iertarea,nici sensul nu-i mai ştiu
permite-mi depărtarea cât timpul nu-i pustiu
nu răscoli regrete, prea mult am îndurat
purtând dureri şi-n plete, senin întârziat
m-ai dezbrăcat de soartă, golită sunt de tot
nici vie nu-s, nici moartă,să mai  rămân nu pot.
nori sugrumând un soare, mi-e felul fără rost
o umbră pe cărare...pribeag făr-adăpost.
nu-mi cere înţelegeri, muţirea mi-a ajuns!
în viaţă sunt alegeri ce nu vor un răspuns...
pot doar să-mi număr paşii mergând în sens opus
las ce-am iubit in urmă şi nu regret ce-am spus.
cer doar să-mi fie timpul, cât ştiu să-l socotesc
ţie târziu ţi-e glasul... târziu şi nefiresc.

joi, 20 octombrie 2011

troiene de tăceri



Mi-am ridicat genunchii din noroaie,
în strai de frunze m-am împodobit
şi te-am dorit în fiecare ploaie,
dar zori de iarnă mi te-au izgonit.

Te-am învelit în braţele-mi vântoase,
cu raze brumării te-am mângâiat;
mi te-au răpit tăcerile geroase,
în nori sticloşi, adânci te-au exilat.

Mi-ai colorat privirea insipidă
şi pământiul mi l-ai aurit;
de-ai fi ştiut că-s toamna ta, timidă,
un singur pas … şi n-ai mai fi albit.

Azi nu te văd;  sub pleoapele solide
simt lapoviţe lăcrimând un nor.
Grăbite ierni, nehărăziri obide
ne-au viscolit; vom amorţi de dor.

îngerii nu visează

sunt altă umbră care sângerează
şi paşii mei au forma suferinţei
şi eu credeam că îngerii visează 
şi eu speram în vraja dăruinţei
am înţeles...târzie deşteptare
am înţeles...nimic n-a fost să fie
e prea târziu...şi nu mai am scăpare
captivă-n vis... o umbră-n veşnicie
credeam că-i sumbră sărutarea morţii
dar rubiniul lacrimilor scurse
închide ziua în adâncul nopţii
în umbre vii cu sufletele smulse
nici gândurile nu mă vor iertată
deşi adorm...îngerii nu visează
râmân în veci o umbră-nsângerată
niciun cuvânt, nimic nu mă salvează.

luni, 17 octombrie 2011

acolo

dar nu voi şti să-mi pot închide ochii
de când deschişi îi ţin să nu adoarmă
în somnul lor mi-e teamă să alunec
şi sufletul să-l uit în altă lume
căci dincolo în zări nedefinite
te regăsesc în orice chip sau formă
aş vrea imensul vis să-mi fie fire
să te respir, să mă ascund în tine
iar de vom absenta realităţii
vom construi eternul în neunde
recuperând milenii în visare
am fost acolo de-ţi aduci aminte
în universul fără „dar„ şi „dacă„
am fost acolo eu şi tu o clipă
ne-am regăsit... pluteam în reverie
de-atunci ştiu zborul fluturându-mi gândul
de-atunci tresar în ceasul dimineţii
dar nu mi-e teamă să-mi plătesc speranţa
cu sufletul sătul de agonie
căci nu-l mai ştiu trăind în astă lume
prea viu îl simt în timpul de sub pleoape
departe de-al meu trup exist şi doare
întoarcerea în tălpile-mi de-argilă
aş vrea imensul vis să-mi fie fire
să te respir, să locuiesc în tine
cu somnul vieţii să-mi recapăt forţa
spre a renaşte-n fiecare noapte
să mă săruţi albastru pe o geană
eu să-ţi trezesc un zâmbet la ureche
tu să-mi sculptezi pe-un fir de păr destinul
eu să-ţi desprind din curcubeu iubirea
iar de voi şti să-mi pot închide ochii
sigur să fii că-mi voi uita pământul
ce crezi? va observa mulţimea
că paşii noştri seamănă cu vântul?

duminică, 16 octombrie 2011

Detaşare

am învăţat de-un timp să merg pe sârmă
îmbrăţişând nimicul în cădere
scrântind speranţe, răsuncind o mână
am reusit... azi uit orice durere

am vrut să-i fiu pământului plutire
căci nu puteam să cad sub el vreodată
mă încerca demult o prăbuşire
şi-abia acum mă văd descătuşată

când dezechilibrată de-ndoială
simt sufletul alunecând în vrie
mă ancorez de-un vis... în ameţeală
înaintând spre ce va fi să-mi fie

nu m-am născut să fiu o acrobată
n-am vrut sa fac un circ din viaţa mea
dar de-am căzut de fiecare dată 
m-am ridicat, n-am mers târâş prin ea.

riscând să par o veşnică străină
mi-am îngropat amprentele-n ţărână
şi umbra-mi pare astăzi mai senină
de când mi-e viaţa ca un mers pe sârmă.

duminică, 9 octombrie 2011

închipuire


Mi te-aş prinde-n piuneze, fix de muchiile vieţii,
ca pe-o hartă creionată de un spiriduş nostalgic,
vrând să schimbe nefirescul într-un nefiresc posibil.

Mi te-aş colinda agale fără temeri, fără grabă,
să-ţi cunosc orice potecă şi s-o însemnez în roşu,
cu săruturi presărate din desaga de sub coaste.

Şi, pornind călătoria în ţinuturile calde,
aş lua cu mine tolba şi săgeţile speranţei,
să ţintesc punctele negre ce-ţi întunecă privirea.

Străbătându-ţi tot pământul mi te-aş şti cu mult mai bine
şi-ţi voi recunoaşte urma, când mă vei paşi cu gândul
înroşită de săruturi şi ocheade-nseninate.

Căutându-ne destinul printre linii deşirate,
vom opri din fugă trenul spriduşului romantic,
să ne odihnim iubirea în vagoanele de basme.




vineri, 7 octombrie 2011

să fim senin



nu-mi plânge, suflete, îţi spun, nu-mi plânge
din ochii tăi seninul moare-n stropi
în ploaia vieţii pari un nor ce-şi frânge
timpul grăbit să fie bălţi în gropi!

doar ştii că ploaia când va fi să vină
un singur nor nici nu-l va observa
de ce ţi-e lacrima de temeri plină?
nu plânge-ţi spun, nu te întuneca!

vremuri de ploi îţi vor veni din urmă
când gropi te-or cere lăcrimând să pleci
vei regreta că-ţi fulgeră şi tună
în ochi ce nu se vor de viaţa seci.

duminică, 25 septembrie 2011

rătăciri

sub orizonturi de cenuşă alerg pe dealuri de cărbune
dar inimile noastre arse abia mai fumegă pe-o culme
nicio scânteie nu tresaltă, doar fumul îmi cunoaşte pasul
departe scârţâie o şoaptă şi vântul îşi ascute glasul
când liniştea culege umbre focul devine amintire
mă-mbrac în fulgi-scrum de speranţe,flori de funingini în privire
pătrunşi de ceaţa resemnării,cremenii umeziţi sub pleoape
vânaţi de corbi, găsesc refugiu în lutul frământat de noapte
nemaiştiind să nască flăcări, clipesc la voia întâmplării
printre grămezile de gânduri, pierduţi în gropile uitării.
bezna flămândă se aşterne pe timpurile cenuşii
prinşi în perdelele de pulberi, doar licuricii par făclii
îmi amintesc cu greu de timpul când alergam cu torţe-n gând
când spiritu-mi dansa în flăcări, iubirea noastră scânteind
şi eu şi tu ,ca prea mulţi alţii, uitând de focul tinereţii
am inundat zorii cu lacrimi, atinşi de aripa tristeţii.
prin cimitirile de ruguri, cu sufletul plin  de cenuşă,
suflăm în jarul mult prea jilav s-aprindem patima apusă.

eliberare


voi evada
un zâmbet printre gratii
ca o plutire
într-un necuvânt
nu-mi voi închide ochii
nu-mi sunt sclavii
ce n-au avut un drept atât cat sunt.
vreau să mă pot privi
voi fi oglindă
o colivie fără porumbelul alb
voi dezbrăca de mine eul,
limbă
va fi tăcerea ce mi-a fost  mormânt.
o bluză mult prea strâmtă , ca o vină
o bluză ce m-a-mpiedicat mereu să zbor
destul am mers lipită ca o şină
uitând să mă  cocoț pe-un  moț de nor.
am obosit să fiu mereu  oprită
ocean într-un acvariu fără val
înghesuită-n vis de sticlă mătuită
un vers în tot inversul meu real.
destul am mers lipită de pământ
îmi voi întinde sufletul într-o plutire
ce-o ştiu de dinainte de-a mă naşte-n mine
reamintindu-mi zborul cel dintâi, cu sens înfrânt
mă voi lega de nori cu aripi dezmorţite
şi voi pleca definitiv din timp
doar suflet, fără  zbor de amintire
chip fără brumă pe obraz, doar chip.

joi, 22 septembrie 2011

rugă

dă-mi palma ta să-mi înnoptez dorinţa
să nu mai văd în ochii zilelor sticloşi
hulpavul întuneric nemilos
ce-mi roade visul fraged pân’ la os.
vreau să mă ghemuiesc într-un ungher al vieţii 
lipită de podeaua sufletului tău
să-mi hibernez clipa de fericire
în albul anotimp al neputinţei .
îmbracă-mă, de-ai să mă vezi că tremur
cu hainele tăcutelor iertări
să nu mai strig fără s-auzi, prin geruri,
cuvinte de pământ fără cărări.
îmi voi lăsa în urmă resemnarea
pe ciotul unui vis tocit de timp
în palma ta voi fi o linie curbată
spre estul trupului, cu vârful de săgeată.

miercuri, 21 septembrie 2011

invitatie

Hai să fim noi copiii zei,
să construim un univers neînceput de alţii,
nemărginit de legi închipuite
schiţate-n joacă de alţi pui de zei!
Să ne-amintim...de tine eu
şi tu de mine,
cum ne-am născut
în infinitul fără timp şi spaţiu,
desene agăţate de zidurile altui cer,
pictate de iubire şi emoţii;
să învăţăm a râde-n zgomot cosmic
de născociri, de gânduri nerostite ;
pe rând să denumim, fără cuvinte,
eterne constelaţii plictisite
de ochii fără saţ şi goi ai lumii…
şi să le botezăm apoi,
în ploi
de meteori îndrăgostiţi
şi în izvoare
ce-au umezit priviri de căprioare.
Spune-mi că vrei
şi vom reinventa calea lactee,
pe care vom umbla cu paşi giganţi de zmei…
Spune-mi că vii
să astupăm cu praf de vis
negrele găuri - doar carii ale universului prezent.
Prinde-te-n zboruri începute-n altă vreme
să ne ascundem umbra de pământ.
Eu stiu că vrei
te- aştept în galaxie,
pe banca unui spaţiu de hârtie.


vineri, 16 septembrie 2011

neştire


nu te mai recunosc
şi te-aş certa dar cum ?
când...
nu mă recunosc nici eu
în preajma ta.

străin mi-e gândul tău
l-aş cerceta dar cum?
când...nu mai ştiu gândi
nicicum
în preajma ta.

şi mă întreb
cât vom mai fi de-acum
tu...nicăieri
eu... cum?
o umbra-n preajma ta.

vineri, 9 septembrie 2011

azi-mâinele de ieri-



 şi, dacă
într-o zi,
o zi la întâmplare
- alege-o tu!
eu vreau să fie mâine -
mă vei iubi ?

şi, dacă mâine
-ştii, am uitat să-ţi spun,
am scris pe un tavan,
un gând în doi-
mâine
va fi ultima zi de mâine
pentru noi?

şi, dacă nu va fi să fie
mâine acea zi
- e greu să mă iubeşti,
te înţeleg -
să nu mă mai iubeşti
voi fi
doar resturi din ce-am fost
până poimâine
fără tine

şi...
resturile
nu le poţi iubi
- doar dacă
mă iubeşti de azi
şi eu
nu ştiu -

Iubeşte-mă-n toate !

Iubeşte-mă-n umbrele
paşilor tăi
când tălpile-ţi ard
obosite
sărută-mă-n gura de apă ce-o bei
când gâtul îţi arde
de sete.

Iubeşte-mă-n golul
ce-l simţi în stomac
şi-n tremurul genelor lungi
sărută-mă-n colţul
de pâine uscat
şi-n gândul
ce-n grabă-l alungi

Iubeşte-mă-n fleacuri
sărută-mă-n toate
păstrează-mă-n ochi egoişti
ascunde-mă-n veacuri
vorbeşte-mă-n şoapte
dă-mi formă
în  tot ce exişti!

în abis


Privind prin ploi
mă vei simţi in stropii abătuţi
strigând în tunet deşertăciunea
zborului înfrânt
prin mlaştini alergând
îmi vei cunoaşte paşii retinuţi
şi mă vei şti
mă cuprindea sfârşitul frunză-n vânt

vei şti că îmi curgeai din piele
vis în picături
mă vei simţi în ceaţa 
mirosind a crin neînflorit
vei desluşi ecoul spart de stânci prin crăpături
mă vei vedea în umbra
acelor de pin îmbătrânit.

privind prin ploi
mă vei simţi în stropii adormiţi
strigând în tunet umbra
zborului ucis
prin mlaştini rătăcind
îmi vei cunoaşte paşii obosiţi
întinde-mi mâna şi mă scoate
din abis!

luni, 5 septembrie 2011

mocirlă de cuvinte

Ştiu că aveam ceva de terminat,
poate un gând sau drumul către tine
nu ştiu de ce
dar m-am împiedicat
stupid, într-o mocirlă de cuvinte.
De nicăieri, absurd mi-au apărut,
la colţ de amintiri
ţipete sparte,
reproşuri aruncate în trecut,
aiurea spuse, poate-n răutate.
Încerc să fug dar şiroiesc pâraie
lacrimi...
nu le-am văzut până acum;
pe rochie-mi stau vorbele de zoaie
certându-mă
că te-am crezut imun
credeam că nu te doare
când vulcanic
te zgârâiam cu replici că nu-ţi pasă
de-ai fi schiţat un zâmbet, o grimasă
tu mă  iubeai...
eu  acuzam zadarnic.
Şi eu acum speram să te surprind
cu un sărut
să-ţi cuceresc iertarea...
cum să mai vin la tine, să te-alint?
murdară de trecut sărut uitarea;
strivesc un zâmbet rece
de asfalt
în balta-ngălbenită de regrete
cum să-ţi mai spun că astăzi te-am iertat
când tu ai spus tăcerii să mă ierte?
Ştiu că pornisem într-un gând spre tine
dar m-am tăiat
în cioburi de cuvinte
mă-ntorc de unde am plecat
...niciunde
cu “iartă-mă, te rog, n-am avut minte!„

duminică, 4 septembrie 2011

tacerea ta


te caut
în tăcere
fără să ştiu ce voi găsi.

tac, te ascult
învăţ
să-ţi înţeleg
cuvântul nerostit

mă prăbuşesc
umbre şi urme
de gânduri
nicio şoaptă...

mă lovesc
într-un ţipăt
stins
într-o ceartă

nu vreau
sa strig
nu vreau să plâng
să-ţi stric
prezentul
mut

e iadul tău tăcut
e şi al meu.

aud
ce n-am ştiut
s-ascult...
simţirea

am coborât
şi voi rămâne
în infern
atâta timp
cât te găsesc
în el.

nisip


Ceva
din bobul de nisip
îmi spune
« stai , nu s-a sfârşit! »
Dar, scoica fără balamale
râde
“hai, du-te, cât ai timp!”

Să plec, să stau, să fug, să vreau
nu ştiu
şi dau să fug
n-aş vrea să plec
şi stau... te-aştept
şi vreau
dar vreaul meu
e doar de mine cunoscut.

Cât stau,
simt rădăcini cum prind în timp
mă sperii şi iar dau  să fug
smulgându-mi bobul de nisip
nevinovat
că tu nu ai ştiut...ce-am vrut!

Deci, plec,mi-e greu...
şi scoica o zdrobesc
în fuga mea
cu pas de-ateu
un singur  gând mai doare azi
că nu mi-ai fost nisip
şi  marea ta
cea mare  eu.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

rostul unui cuvant

palid timp pe-al tau chip conturat de un fum albicios
ca batran felinarul ce arde in coltul din dreapta
tu zambesti  si el mut  iti  fixeaza privirea sfios
un cuvant ai fi spus...indoiala iti sperie soapta


printre fire de par incalcite de timpuri si vant
scotocesti, rascolind radacina si ea incordata
cu reci degete cauti acelasi si-acelasi cuvant   
perna  moale din palma iti sprijina fruntea plecata

ar fi fost un cuvant... pe cuvant, merita incercat
prea devreme nascut, nerostit, e acum prea departe
o za lipsa din lantul ideii si gandu-i trunchiat
n-ai gasit sensul lui, parasindu-l in litere moarte

foaia alba, flamanda de scrieri  promise te cearta
ar fi vrut sa-l fi scris, sa-i dai forma si loc printre randuri
poti da vina pe fum dar tu stii, esti doar tu vinovata
ignorand un cuvant, ai starnit o tornada in ganduri...

e tarziu... poti sa stergi tot ce-ai scris fara el asta seara
nu se leaga nimic, doar franturi de sperante ucise
omitand un cuvant ai facut intelesul sa para
ne-nteles, ne-frumos, propozitii intinse... extinse.

vineri, 2 septembrie 2011

incoerenţe


te prinzi, mă pierd într-un dezmierd
te ştiu, mă ştii, eu nu întreb
de ce, de când
şi până unde
cuvintele ne vor ascunde

cu punct şi virgula vom fi
tu A
eu A cu pălării
doi clandestini prin alfabet
vegheaţi de-acelaşi sentiment

din nou te prinzi, eu iar mă pierd
într-un alint,
într-un dezmierd...
pe câte-un rând notând discret
amorul nostru imperfect

mă prind, te prinzi într-un limbaj
reinventat, nedescifrat
cumva să-mi fii alăturea
eu A cu multe pălării
tu, dragul meu,
acelaşi A.

miercuri, 31 august 2011

sentinţă

te găsesc vinovat 
de tot haosul meu
răscoliri fără de somn
furnici tropăindu-mi în piept
gânduri ispitioare
vis răstignit…
de tot ce sunt 
şi simt
eşti vinovat!

eu te acuz 
de nepăsarea cea mai mare
când am strigat 
în toate cele câte zari mai sunt
am implorat
in toate formele
de viaţă şi cuvânt
mi-am răspândit iubirea
în ploi ca firele de praf
le-ai înghiţit
dar tot nu m-ai simtit!

azi te condamn
să-mi numeri fluturii
ucişi de zbor
să-mi numeri clipele
din somnul fără vis 
să-ţi fiu eu haos 
de iubire născocit
şi să respiri ca aer
praful amorţit 
de timp, de tine şi de ploi
să vezi şi tu
ce greu e să faci paşii
în noroi.

amor la pătrat

Într-o viaţă de şah, eu-pion, tu-nebun
ne-ntâlnim uneori pe un  colţ de pătrat,
între cer şi pământ
între negru şi alb.
Tu, nebun cum te ştiu şi îmi place să fii
mă-ncolţesti uneori,ca un gând de spion;
eu, pion agitat,
speriat de mutări,
mă retrag cu mult tact  în opusul pătrat,
din palatul de lemn, alb şi negru pictat.
Tu, nebun, mă găseşti 
şi te simti împărat;
eu, pion rătăcit pe o tablă de şah,
aş sări, dar nu pot, peste-un turn izolat…
fugărită de-un cal,
mă împiedic stângaci
de o muchie-n lemn, înălţată usor,
ajungând rostogol cu nebunul de braţ.
Tu, nebun arătos,
ce te crezi împărat,
minţi frumos ( la pătrat ) că-s regină pion
în amorul perfect, bicolor asortat,
un regat pentru noi de noi doi  inventat.

marți, 30 august 2011

poate...

Dar, poate, nu vei şti nici când va fi furtună
că-n tunetul sălbatic
eu iţi voi reproşa
ce n-a ştiut cuvântul
într-un cuvânt sa-ţi spună
când, murmurand “adio”
strigam a “nu pleca!”
De nu va şti nici vântul, când te va pălmui
să-ti înfraneze paşii
grăbite călător
voi implora îngheţul şi îl voi mitui
să te îmbrăţişeze
suflet nepăsător.
Să-mi fii un banc de gheaţă
cum ai ştiut să-mi fii
când ti-ai întors privirea
şi nu mi-ai  auzit
nici plânsul trist al ploii
în nopţile pustii
nici ruga
vânt tomnatic...
nimic nu te-a oprit!
Din nordul pol al lumii
înmormântat în noapte
îmi vei dori privirea
şi vorbele fierbinţi...
poate
mă voi întoarce
în chipuri inventate
în aurore calde
o clipă să ma simţi.
poate
vei înţelege
că-s tot ce-ai vrut să-ţi fiu
dar
mi-ai fost mult prea rece
şi albul tău
 pustiu.

minutul

Împletire
de secunde subţiate
diluate de ape
şi vremuri sărate
înlănţuite
una pe faţă
una pe dos
îmi ţes visul
în lătratul câinilor de zi
sfidând pisicile nopţii
ce-mi fugăresc secundele
în alt tărâm ...  trecutul;
pun capcane de şoareci
la graniţa timpului
şi zâmbetul momeală
sperând
să mai prind o secundă, două
să le pot împleti
cu un gând
cu un tremur
una pe faţă
una pe dos...
una pe faţă...zâmbesc!
o clipă cu tine mi-ar mai trebui
să-mi cos
minutul
în care voi învăţa
să trăiesc!

despre destine

Încrucişându-ne privirea
destinele ni le-am lipit
prin irişi dilatând simţirea
pe-aceeaşi palmă ne-am unit.

În zâmbete fluturii zburdă
peste câmpia de fiori
boboci de maci timizi se-avântă
către obrazul fără nori.

Împreunând mână cu mână
în degete ne sărutăm
şi ancorându-ne de lună
pe dealul gurii alergăm.

Hrănindu-ne trupul cu şoapte
culese de pe buze flori
fugim de-atunci în orice noapte
spre crângul de îmbrăţişări.

luni, 29 august 2011

refugiu

Când lumea
mi s-a arătat îngustă
şi nu am reuşit s-o mai pătrund
m-am îmbrâncit
în gaură  de şarpe
să-mi zgârâi trupul
într-un strâmt mai strâmt.

Şi am pătruns
cum n-a pătruns cuvântul
în cosmice îmbrăţişări de univers
încolăciri de gând înghesuite
în gura lumii
într-un singur vers.

Mi-am lepădat
fâşii de piele smulsă
în îngustime să mă cuibăresc
şi am urlat
însângerând pământul
monosilabic plâns
nepământesc

sâmbătă, 27 august 2011

pe drum...


Umbra mi-o pierd pe-un drum de ţară
-prin colburi drept podoabe-
de timp călcat
cu maluri creţe si urme de potcoave.

trec printre nori de fum;
aprinse, grămezi de  amintire,
frunze cu aripile-nvinse
din plopi ce-mi stiu pornirea,
răniţi de vânt si trecători
cu ramurile frânte,
umbreau  ieri fruntea-mi fără nori,
arsă acum de gânduri…

în linii strâmbe de căruţă
ghicesc ziua de mâine
o năduseală mă sărută
şi totu-i uscăciune.

un pas, al doilea
şi mă-mpiedic;
un bolovan de piatră
stă leşinat în drumul vieţii
cerşind  un strop de apă.

în urmă-mi, firele copile
de praf stărnit în grabă
se prind în horă, fac vârtejuri
ca umbra să mi-o piardă.

O vrăbiuţă face-a ploaie
parcă-mi culege urma;
un strop timid, încă un altul
curând vor fi noroaie.

Pe rând, ca sunete de cuie
pe-o tablă aruncate
(căciula casei nimănuie),
glasuri de nori  mă ceartă;

îngân  vârtejuri obosite 
în aşteptarea serii
mersul mi-e greu,
tălpile-ncinse
pe drumul întâmplării.

Târziu, un murmur de răcoare
şi mângâieri lichide
îmi strâng în braţe iertătoare
umbră şi trup livide.
  

reproş


Ştii unde te-am găsit?

Unde n-am căutat
...la îndemână.

Ştii când te-am auzit?


Când eu, tăcând,

tu ai tăcut
abis şoptit

...în mine.

Te-am cunoscut

privind în vis;
atât de la-ndemână !

Cum n-am ştiut să te ascult ?

Eram
vecini în gânduri...
mână-n mână!


Acum,
târziul mă va pălmui,
că nu te-am căutat
în timpul vieţii.



fără ecou

iubesc!
strigam cerului îmbâcsit
de sunete fără ecou
iubesc!
strigam, ca și cum
inventasem eu
cuvântul, 
sentimentul,
strigătul,
mult înaintea tuturor.

ca lupul mi-am trimis
ecoul către lună,
patrunsă de fiori,
minţindu-mă că nu e surdă,
minţindu-mă  ca -mi va răspunde,
minţindu-mă ...
of, lupi  nebuni
și eu, ca voi

când vom pricepe  că iubirea
nu va găsi nicicând răspunsul

în cuvânt? 

vineri, 26 august 2011

Tribut

trecut de miezul nopţii, plin de stele,
întregul cer părea că doarme dus
când l-am privit, furiş, printre perdele
ademenind o stea cu un surâs.

cu ochii negri, zări  înfuriate
m-au acuzat că le-aş fi jefuit
şi, ca să-mi fie zilele iertate,
m-au condamnat la zâmbet infinit. 

de gestul meu şi luna, indignată
-ea, care niciodată n-a răspuns-
mi-a interzis să o mai chem în şoaptă
şi printre nori degrabă s-a ascuns.

în scâncet de durere sugrumată,
am înghiţit în sec şi am închis
ca pe-o fereastră de-aminitiri pătată
încă un vis ce nu s-a vrut doar vis.

Sunt vinovată! mi-am sfidat destinul,
gândind că voi avea o stea a mea;
dar n-am prădat de frumuseţi seninul,
sunt vinovată doar de a visa.

plătesc, de-aunci, tribut până la moarte
zâmbind când ochii-mi plâng a "nu se poate".

fruct interzis...


Râzând, mi-am scuturat de ploaie gândul şi zilele murdare de nămol
mi-am binecuvântat întreg pământul redându-i soare şi un vânt domol
dar mi-am însămânţat iubirea-n straturi şi am udat-o cu speranţe dulci
fără să ştiu că miile de-oftaturi vor rupe rodul agăţat pe rugi.

De dor mânată mi-am plivit răsadul să-mi poată respira în voie vis
dar n-am putut sa-ndepărtez hazardul…pe rug străine plante s-au întins.

Înăbuşit de frunze-otrăvitoare, fructul iubirii s-a retras slăbit
mâncat de viermi şi vorbe trădătoare, în mucegaiul nopţii învelit.
Grădina rourată plânge-n straturi sufletul copleşit de bălării
îndoliată, prefăcută-n haturi renuntă la dorinţa de-a rodi.

De negre gânduri şi de disperare, am genuncheat în ţărna dezgolită
fructului mort i-am implorat iertare, în pumni strângând tulpina-i vestejită
şi mi-am jurat sortiri necruţătoare, un vis întunecat de nori şi ploi -
destin fără iubiri, lipsit de soare, înmormântat în voaluri de noroi.

Genunchii scrijeliţi prind rădăcină. În sânge, răstignită pe pământ,
cu unghii rupte, pline de ţărână, îngrop ”adio” - ultimul cuvânt-
în palmele grădinii fără viaţă, prin buruieni, sub sălcii de regret
şi pe o scândură îţi scriu prefaţă :  sunt cauza ucisă de efect!

joi, 25 august 2011

soim

Eu nu ştiu să-ţi urc piscul agăţat de soare
bâjbâind printre muşchii de pământ umeziţi de nori  picuraţi de un şoim
ce şi-a pierdut sensul în rotocoale de vise şi spirale de dor
nu căutam o floare în colţul lumii…

Eu nu ştiu să dorm în umbra firavă a stelelor smălţuite
pe paharul străveziu al infinitului ameţit de iubirea unui şoim
ce şi-a pierdut sensul în rotocoale de vise si spirale de dor
nu cautam o stea în cupa lumii…

Eu nu ştiu să m-agăţ în coama ferigilor zburlite în nuanţa smaraldului şmirgheluit
frământate de vânturi vagaboande, fără memorie şi chip
sărmane spirite frustrate răzbunătoare pe tot ce are formă şi viaţă
nu căutam verdele lumii…

Eu nu ştiu să-ţi sorb roua îmbujorată de răsărit
din pânza norilor ţesuţi în rotocoale de vise pe coama ferigilor bântuite
din umbra stelelor timide  zburând către piscuri  în spirale de dor
îmi căutam sensul în lume.

miercuri, 24 august 2011

somn usor!

mi-e somn…dar nu mi-e dor de perne
si dorm...pe-o banca invelita,
de multe vise si, devreme
sub bolta calma, amortita

mi-e somn ...si casc molipsitor
si-mi paraie oasele-ntinse
ma dor picioarele...ma dor
si talpile de dor cuprinse

mi-e somn..si somnul imi cuprinde
ochii ingreunati de zi
pe umeri, noaptea mi se-ntinde
si dorm...un somn din alte mii

si dorm...pe patul meu de lemne
sub cerul limpede, cristal
ti-am spus ca nu mi-e dor de perne
mi-e somn si-atat...un somn banal

mi-e somn, plamanii rad de fericire,
de aer sarutati, curat...
sfiit, trupul imi  tremura de bine
adorm...mana mi-e perna, banca, pat

demult ...visam sa dorm afara,
pe-o simpla banca, intr-un parc
si-acum, adorm...in miez de vara,
un somn senin, cum am visat.

cascand si el de oboseala,
vantul adie, vrand sa-mi spuna,
sa dorm, sub cerul meu de smoala
un somn usor, o noapte buna!

bloguri vizitate

Translate