dă-mi palma
să nu mai văd în ochii zilelor sticloşi
hulpavul întuneric nemilos
ce-mi roade visul fraged pân’ la os.
vreau să mă ghemuiesc într-un ungher al vieţii
lipită de podeaua sufletului tău
să-mi hibernez clipa de fericire
în albul anotimp al neputinţei .
îmbracă-mă, de-ai să mă vezi că tremur
cu hainele tăcutelor iertări
să nu mai strig fără s-auzi, prin geruri,
cuvinte de pământ fără cărări.
îmi voi lăsa în urmă resemnarea
pe ciotul unui vis tocit de timp
în palma
spre estul trupului, cu vârful de săgeată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu