luni, 5 septembrie 2011

mocirlă de cuvinte

Ştiu că aveam ceva de terminat,
poate un gând sau drumul către tine
nu ştiu de ce
dar m-am împiedicat
stupid, într-o mocirlă de cuvinte.
De nicăieri, absurd mi-au apărut,
la colţ de amintiri
ţipete sparte,
reproşuri aruncate în trecut,
aiurea spuse, poate-n răutate.
Încerc să fug dar şiroiesc pâraie
lacrimi...
nu le-am văzut până acum;
pe rochie-mi stau vorbele de zoaie
certându-mă
că te-am crezut imun
credeam că nu te doare
când vulcanic
te zgârâiam cu replici că nu-ţi pasă
de-ai fi schiţat un zâmbet, o grimasă
tu mă  iubeai...
eu  acuzam zadarnic.
Şi eu acum speram să te surprind
cu un sărut
să-ţi cuceresc iertarea...
cum să mai vin la tine, să te-alint?
murdară de trecut sărut uitarea;
strivesc un zâmbet rece
de asfalt
în balta-ngălbenită de regrete
cum să-ţi mai spun că astăzi te-am iertat
când tu ai spus tăcerii să mă ierte?
Ştiu că pornisem într-un gând spre tine
dar m-am tăiat
în cioburi de cuvinte
mă-ntorc de unde am plecat
...niciunde
cu “iartă-mă, te rog, n-am avut minte!„

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu