spre a trăi

Eu n-am iubit toamna vreodată 

oricat am vrut s-o fi iubit

prea verde-am fost crezând in soartă

când soarta  însăşi s-a smintit.

m-au zbuciumat haine vânturi  

un rece soare mi-au adus

m-am agăţat de crengi  şi gânduri

doar să rămân cu fruntea sus

am tremurat de întristare

ştiam că nu voi rezista

iubeşte-mă! strigam spre soare

el tot mai rar mă alinta

cu  fiecare strop de ploaie

m-am sfâşiat  în  amăgiri

azi, mai subţire ca o foaie
voi renunţa la  înfrunziri

mă vor purta suflări străine

în cine ştie câte zări

şi veţi uita curând de mine

cum sunt doar una din uitări

când vântul va-nceta să bată

din albe ceruri  de cleştar

vor curge-mpodobiri  în  zloată

pe chipul meu de chihlimbar

voi fi a lutului mireasă

când fulgi mă vor  îmbrătişa

de-ngheaţă sufletul, mi-l lasă

măcar voi fi... frunză  de nea.