luni, 26 decembrie 2011

imposibil vis


Mă bântuie gânduri cu trenă,
smolite spaime în sobor…
ascund în van fruntea sub pernă,
înghit în sec şi sec mă dor 

margini de vise sfâşiate,
fâşii de lumi ce-mi  par fireşti
ucise-n zboruri inventate
când eu nu dorm şi tu nu eşti. 

Pictez stângaci pereţi albaştri
cu amintiri ce ne resping;
deşi privim aceiaşi aştri,
ai tăi răsar, ai mei se sting.

Tot te mai simt oricâtă noapte
întinde spaima pe pereţi;
în pat sunt eu, tu eşti departe,
la braţul altei dimineţi.

Spuneai că-i vis, eternitate,
jurai că vrei un zbor în doi…
tu urci spre viaţă, eu spre moarte
şi trena-i neagră dinapoi.

Zâmbeşte luna milostivă,
strivesc un vis în aşteptări…
îmbrăţişând noaptea lascivă
cu nori la piept pornesc spre zări. 

Răceala treptelor sărută
desculţ, orb sufletul peren…
furtuni de temeri îl înfruntă;
urcând, m-apropii de infern.

Tăcere-i tot, cer de tăcere,
uitări de vis în gând îngrop
păşind  spre hăul de durere
cu suflet gol, cu zâmbet mort.

Purta-vor aştri răsărirea
pe cerul clipei fără rost ?
Flămânde nopţi mi-au stins iubirea
şi nu mai sunt nici cât am fost.

Acum un rug fără scânteie,
mâine o umbră şi atât…
tăioase zbateri vor să-ncheie
un imposibil vis crezut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu