penitenţă

nu te-am uitat

dar dacă strig în hăuri
şi hăurile îmi întorc ecoul
la ce folos a mai rosti cuvântul
când vocea sufletului
e sugrumat de goluri, 

ce folos?

și nu e fel în care n-am grăit

fără surdină să mă fi-nvelit

nu te-am uitat,

dar nu mai vreau să strig

cu riscul de-a muţi

o veşnicie

în clocote de vorbe

de-am să fierb

învăţ să tac

ce nu a fost să fie...

doar mi-e frig.

mă uită azi,

pedeapsa mi-e destulă că te pierd.

uită-mă azi

să mai păstrez speranța

că-ntr-o zi mă iert.