noapte

în liniştea nopţii nu geme un nor
doar scârţâie cerul ca vechea podea
când rar îl păşeşte un vis,
nouă stea
bătrânul azur se înclină usor.
în zi nu-ţi dai seama
e grabă şi zvon
de timp alergat chiar şi sufletu-i orb
dar noaptea e oda tăcerii ce-o sorb
pământul uimit şi, ici colo, un om.
puţini mai visează, mereu mai puţin
o stare de veghe persistă şi-n somn
cu griji pentru zile, cu zile adorm
prea mulţi ce n-au spus încă, vieţii, Amin.
să fie, deci, noapte, doar noapte şi-un veac
uitat să ne fie pe veci timpul zi
în nopţi să aprindem, visând, galaxii
şi-n veac să trăim fără tic, fără tac.