marți, 13 martie 2012

speranţe

mi-am văruit pereţii închisorii
cu amintiri din ce visam odată
n-am pus ferestre, nici n-am zis culorii
să măsluiască vremea ce mi-e dată...
de-a fost mai gri, am înghiţit cu noduri
şi am iertat tot ce n-a vrut să-mi fie,
în aşteptări m-am cocoţat, ca-n poduri
şi am zâmbit ca soarele-n câmpie.
când alb mi-a fost  un timp, ca o mireasă
îmbrobodită în nespuse visuri,
am parfumat o lume cu mireasmă
a fericiri ca stânci fără abisuri.
dar am căzut ades, sub tălpi de lume,
când  negre adevăruri m-au lovit 
însă mai sper ca. într-un timp anume,
să mai exist...ştiind ce am simţit,
aripi mai am şi n-am uitat plutirea,
ce zbor ? ce timp? ce zări m-or aştepta?
dar nu deschid doar geamuri, ci privirea...

ştiu că voi fi cât timp mai pot visa!

2 comentarii: