urma gandului

parcă le văd... perechi, perechi,

gânduri spre hău gonite;

nici bine nu-ncolţesc

şi trec,

de soartă nedorite,

păşind spre Nu-ul abisal,

uitate în niciunde...

crud tumult, 

murmurul final

în glas mi se ascunde.

doar ochii mei,

cândva căprui,

pătaţi de multe umbre,

păstrează urma gândului 

rostit în timpuri surde...

noroc de zâmbet,
cât mai e

că-mi luminează clipa

altfel m-ar prinde ploile

şi m-ar nunti risipa,

ca fără rost să-mi pară tot

şi pasul şi popasul...

dar cât zâmbesc,

în suflet port

speranţelor pripasul.