iubire căpruie

vezi alei în obraji
gânduri - corbi în cădere-

vezi?
pustiul mi-e paj
pe poteci de durere…

aşteptări, nerostiri,

răni în suflet sculptate,

ochi goliţi de priviri
bolţi de nori  înţesate

ce mai vezi?
că mai sper
într-un timp prea departe

să  învii aşteptări
condamnate la moarte
iar în rest  mai nimic,

firmituri de speranţă,

risipire de noi într-un soi de neviaţă;

doar n-am cum să numesc "viaţă"
timpul ce nu e

oricât vreau să mai cred în  iubirea-mi căpruie...

gene lungi, stinşi obraji

negre urme de vise-
un portret zgâriat de culori indecise.

ce mai vezi ? ce-a rămas,

destrămat ca o carte

nu-i cuvânt să-i dea glas

e un suflet şi ... arde!