destin

stăteam la rând

să-mi iau bilet  spre viaţă

nu respiram...

înghesuială mare

sudori pe liste, tâmple-n aşteptare

nu-s nervi cât haos,

totu-i nebuloasă

abia de văd prin decupajul sticlei

un pod spre rai 

un cifru al aripei

ce-ascunde zborul către paradis

clasa întâi, vagonul dus de vis

anunţ stufos, atât cât să dosească

orice speranţă spre o nouă viaţă

un cot în gând, un alt picior în timp

eu  tot înghesui nopţi

prea mulţi   mă-mping

ochii mi-s mari, degeaba, nu disting

nici cât e preţul, nici cum să înving

frământ păreri

nu îndrăznesc o şoaptă

când un moşneag ca din toiag întreabă

„n-aveţi respect? dati buzna peste toamne!

priviţi în voi…de viaţă vă e foame!„

eu, mai de soi, cu zâmbetul drept haină

cutez un pas şi mă îndrept în taină

către ghişeu…întind vreo două fise

gaura neagră de prea albe vise

înghite sec speranţa mea de ducă

r â d de nesomn...

o teamă mă hurducă

dacă închid un ochi pentru o primăvară

rămân în aşteptări pe-aceeaşi listă-n gară?

ori mi-e peronul ultim  asfinţit?

cum să apun cand nu am răsărit?

al doilea ochi, poate un geam spre mâine

abia-l mai ţin deschis…

-”nu se cuvine

să fii în rând cu noi! destul, bătrâne,

ai colindat un timp!” - latră un câine

dă-mi două palme,

vreau să mă trezesc!

e timpul meu…

e timpul să trăiesc!

şi voi urca în tren! zâmbesc…

am un bilet;

cum încotro? 

spre timpul ce-l aştept!