sâmbătă, 31 martie 2012

urme

cam aşa,
doar un ciob mai la dreapta
zic, oftând: "parcă nici nu s-a spart..."
"e... la fel!"
nu-i la fel, dar n-am alta
nici nu vreau
cât de noi n-am uitat
nu ştiu, zău, cum sau cât mă va ţine
şi nu cred
să mai poată zvâcni
prea sunt urme de dor
şi de tine
prea adânci s-o mai pot întregi
nu-i la fel...
dar e vie şi luptă
(o ştiai, nu întreb de-o mai ştii)
de nu crezi
taci puţin şi-o ascultă
bate-n şoaptă...o poţi auzi.
nu mai strigă
a plâns mai devreme
iar acum parcă prinde-a pulsa
de-ar uita
de te-ar scoate din vene
ar mai bate un timp
dar nu vrea.

miercuri, 28 martie 2012

pur si simplu

pot face stelele rotunde
şi luna roz, luceferi trei
noi universuri în secunde
doar uită-te în ochii mei

pot îmblânzi un dinozaur
din fluturi pot preface zmei
din norii poleiţi cu aur
storc ploi de must şi ceai de tei.

pot gâdila să râdă vântul
în hohote ca moş crăciun
atâta doar: să-mi crezi cuvântul
că nu-i un joc de om nebun!

pot face lumi îngemănate
şi plopii câte doi, ca soţi
pot face tot cât cred în toate,
doar tu să mă iubeşti nu poţi.

marți, 27 martie 2012

Furtună şi senin


Să nu-mi laşi sufletul 
să plângă,
oricât mi-s ochii de ploioşi,
opreşte norii să-şi înfingă,
în ceruri,
colţii veninoşi.

Dacă va fi să-mi fie teamă,
că nu e vreme pentru noi,
adună-mi visele
în palmă 
şi spală-mi gândul
de noroi.

 În doi vom merge
prin furtună,
ca două vâsle ce împing
năvala apelor în urmă,
spre al iubirii ţărm,
înving.

Iar de s-ar îndura destinul
să-ndrume luntrea
către port,
zâmbind, vom ancora seninul
în sulfet, în priviri,
în tot.

duminică, 25 martie 2012

urma gandului

parcă le văd... perechi, perechi,
gânduri spre hău gonite;
nici bine nu-ncolţesc
şi trec,
de soartă nedorite,
păşind spre Nu-ul abisal,
uitate în niciunde...
crud tumult, 
murmurul final
în glas mi se ascunde.
doar ochii mei,
cândva căprui,
pătaţi de multe umbre,
păstrează urma gândului 
rostit în timpuri surde...
noroc de zâmbet,
cât mai e
că-mi luminează clipa
altfel m-ar prinde ploile
şi m-ar nunti risipa,
ca fără rost să-mi pară tot
şi pasul şi popasul...
dar cât zâmbesc,
în suflet port
speranţelor pripasul.

joi, 22 martie 2012

pe drum spre noi

mă prăbuşesc
de-atâtea ploi înfrântă
oricât înaintez nopţi te ascund
nu-i truc, nici basm
nu-i un coşmar...e-o luptă
nici viaţă nu-i
deşi o mai confund.

mi-e pasul scurt
şi urma adâncită
car multe pietre adunate-n piept
mi-e gândul greu si-s prea demult pornită
dar mi-am promis că merg
pe drumul drept

demoni de lut cu vorbe de năpastă
destramă cerul
de mult zbucium supt
tu mă aştepţi
o candelă-n fereastră
păstrează visul nostru viu,
eu lupt.

mai sper să  pot
de vulturi să mă apăr
poate ajung de creste să mă ţin
spune-mi atât
că visul nostru-i teafăr
să mai înfrunt
abrupt drumul... destin

de-ai să mă vezi
vino-mi, de vrei, în cale
toiag să-mi fii când n-oi putea păşi
n-am să renunţ
dar nici să merg agale
nu pot,
când ştiu că ne vom regăsi.

amar

Că tu mi-ai construit fântână
din care sufletului însetat
i-ai dat să bea
o vreme  bună
e-adevărat
nu uit
dar ce păcat
că cerul apei
din senin
nu oglindeşte gândul de-altădat
cu  stropul vorbei
de pelin
chiar şi izvorul l-ai contaminat.


duminică, 18 martie 2012

decizii

spre a mai fi
iert orişice secundă
ce, fără tine, s-a lăsat trăită
râu de uitări
trecutul mi-l inundă
pe malul vieţii
să mai fiu zărită

spre a mai fi
îngenunchez cuvântul
la colţ de vis
pe coji de nopţi necoapte
compun tăceri
să nu-mi cunoşti urâtul
şi mă ascund în umbra unui “poate” .

vineri, 16 martie 2012

nu-i vina ta!

nu-i vina ta
nu-i vina nimănui
că mă grăbesc spre timp ce încă nu-i
ce unii viitor îl denumesc
doar eu nu-l văd ori poate nu-ndrăznesc
să-l întrevăd
cât simt că nu-l trăiesc.
nu-i vina ta
şi nu-i a nimănui
că  fac un pas în minus dar destui
cât să înaintez
deşi cu orice pas
tot anulez un timp ce mi-a rămas
scăzând din bruma vieţii ceas cu ceas.
nu-i vina ta
chiar nu-i a nimănui
că n-am puteri să dăruiesc oricui
din tot buchetul timpului un fir
să fur din al cuvântului potir
câte-un sărut,
atingeri de zefir.
nu-i vina ta,
nu-i vina nimănui
că-s eu cum sunt şi lumea mi-e căprui
cât pământiu mi-e pasul netihnit
şi că visez mai mult decât un vis
că mi-e cuvântul grai neînţeles
nu-i vina ta
am propriul univers
şi tot nu ştiu sa-l cânt ca mierla-n ploi
cât nu vom fi mai mult de minus doi
n-ai cum sa ştii
eu, da! nu-i vina ta
doar eu port vina de-a inexista.

necântec

azi mi-a zâmbit 
un stol de rândunici
chiar şi un bulb de ghiocel buimac
şi-a ridicat privirea din pământ
şoptind că-i timp de cânt
numai eu tac
aş îndrăzni să spun şi eu ceva
dar viscol sunt şi ger şi vreme rea
cu ierni pe umeri şi troieni în gând...
mi-s paşii trişti
cât primavara mea
nu e aici
altundeva pictează înfloriri
pe alt pământ se zvântă-n răsărit
te-aş întreba, iubire, mai exişti
ori m-ai uitat captivă-n amintiri?
privind cu jind mieluţii brumării
mai lăcrimez un fulg
dar ce-am gresit?
cât soare crezi că vreau
de nu mai vii?

marți, 13 martie 2012

speranţe

mi-am văruit pereţii închisorii
cu amintiri din ce visam odată
n-am pus ferestre, nici n-am zis culorii
să măsluiască vremea ce mi-e dată...
de-a fost mai gri, am înghiţit cu noduri
şi am iertat tot ce n-a vrut să-mi fie,
în aşteptări m-am cocoţat, ca-n poduri
şi am zâmbit ca soarele-n câmpie.
când alb mi-a fost  un timp, ca o mireasă
îmbrobodită în nespuse visuri,
am parfumat o lume cu mireasmă
a fericiri ca stânci fără abisuri.
dar am căzut ades, sub tălpi de lume,
când  negre adevăruri m-au lovit 
însă mai sper ca. într-un timp anume,
să mai exist...ştiind ce am simţit,
aripi mai am şi n-am uitat plutirea,
ce zbor ? ce timp? ce zări m-or aştepta?
dar nu deschid doar geamuri, ci privirea...

ştiu că voi fi cât timp mai pot visa!

ţi-am spus ?

ţi-am spus că timpul nostru e bisect
şi primăvara e un arhitect
cât naşte flori din bulbi ce se trezesc?
ştii ce-am uitat să-ţi spun?
că te iubesc
ţi-am spus că viaţa-i ca un carusel
de râzi sau plângi nimic nu e altfel
şi ameţeşti când toate se rotesc
dar totuşi uit mereu să-ţi spun
că te iubesc
ţi-am spus cuvinte cât un dictionar
de ce le-am spus?
îţi jur că n-am habar
dar orice-aş spune, toate amintesc

de primăveri ce-mi sunt 
că te iubesc

luni, 12 martie 2012

dileme

cam ce-ai gândit când ai călcat pe vise
că-s petic de asfalt
că nu-mi lipseşti
nu vezi câte simţiri îngropi, ucise
tot mergi…
nu-ţi plânge talpa când păşeşti?
cum ai gândit că-mi voi primi sortirea
cu braţele deschise, fără simţ?
n-ai înţeles nimic
aleg pieirea
decât un veac în care să mă minţi
să-mi ierte zeii zborul în păcate
de-i un păcat să mai visezi iubind
cum nu pot fi în timpul „ nu se poate„
cât simt
cât tu păşeşti
eu mor trăind.

iubire căpruie


vezi alei în obraji
gânduri - corbi în cădere-
vezi?
pustiul mi-e paj
pe poteci de durere…

aşteptări, nerostiri,
răni în suflet sculptate,
ochi goliţi de priviri
bolţi de nori  înţesate

ce mai vezi?
că mai sper
într-un timp prea departe
să  învii aşteptări
condamnate la moarte
iar în rest  mai nimic,
firmituri de speranţă,
risipire de noi într-un soi de neviaţă;
doar n-am cum să numesc "viaţă"
timpul ce nu e
oricât vreau să mai cred în  iubirea-mi căpruie...

gene lungi, stinşi obraji
negre urme de vise-
un portret zgâriat de culori indecise.

ce mai vezi ? ce-a rămas,
destrămat ca o carte
nu-i cuvânt să-i dea glas
e un suflet şi ... arde!

duminică, 11 martie 2012

regret

 probabil că nu ştii ce mă frământă cum nu ştii nici că sufletul mi-e stins deşi asculţi tot ce abia cuvântă nu înţelegi ce nu-i decât un vis cauţi însemne, te-amăgesc eresuri uiţi că nimic nu spun de n-aş simţi cum uiţi că nu exist decât în versuri nu vrei să crezi că nu-s când par a fi. demult m-am exilat în nefiinţă de dinainte de-a te întâlni cu ultimi zbateri fără-ngăduinţă sunt doar frânturi din vis ce nu-l pot şti probabil vei gândi, ca trecătorii, că-s doar un om şi câţi ca mine nu-s cât cerul mi-e pustiu o ştiu doar norii ei, singurii ce plâng un vis apus. de ce te miri? credeai că-s doar o ploaie absurde lacrimile-mi contopite-n vers? nu-s! e regret cât munţii să-i înmoaie tot ce-am şoptit în grai fără-nţeles    

altfel de viaţă

din timpul meu anost, adună-mă în zâmbet
să fiu tot ce n-am fost,
ascunde-mă în suflet
şi nu mă irosi în colb de amintire
sunt doar cum ştiu a fi
iubindu-te pe tine!
dau veşnicii pe-un vis şi cântecul pe şoapte
tu fii destin nescris
să-ţi fiu şi eu în toate
prea multe am trăit din ce zeii dictară
un timp neisprăvit,
ani fără primăvară...
azi rupe foaia vieţii, arunc-o în uitare
cu lacrimi, dimineţii, îi strig să fugă-n zare
când voi sări hotarul spre timp ce nu mă ştie
voi umple ca paharul un vis cu nebunie
ce dacă nopți de vară vor râde-n colţul lunii
că-i tot sortit să piară?
să  fim noi doi nebunii
ce schimbă cer cu stele pe ochi cu nori de gânduri,
toţi anii pe secunde şi somnul pe avânturi,
vom  învăţa  în clipă eternul a-l trăi...
chiar soarele-i risipă, lunatici cât vom fi
nebuni vom fi de bine
de viaţă  mai nebuni,
doar tu şi eu cu tine
... în timpul altei lumi!

sâmbătă, 3 martie 2012

pentru că...

învaţă-mă, de ştii, să uit de tine
să nu-mi mai amintesc de când te ştiu
câţi nori au fost, necâte nopţi senine
ce stele-s lipsă într-un cer târziu

învată-mă, de ştii, să plec din zile
pentru un timp, destul cât să te uit
să mă găsesc în drumul fără tine
să cred că visul e doar vis şi-atât.

învaţă-mă să-ţi neiubesc privirea
sufletul tău de-al meu să-l dezlipesc
te iert de toate, tu să-mi ierţi iubirea
doar să te uit... de nu, înnebunesc!

nepoveste

e mult de când
n-am mai vorbit cu tine
de-ai întreba, ţi-aş spune că-mi lipseşti
de mă gândesc mai bine,
nu ţi-aş spune,
nici o zecime...
ţi-ar părea poveşti.
să-ntreb, mi-e teamă, cum îţi e departe
să nu-mi spui “bine”, deşi vreau să fii
cum vreau să cred că ţi-a fost dor de şoapte,
de fâstâceli, de ieri,
de doi copii.
aşa că tac
şi trag de şnururi timpul
poate se-mpiedică şi cade-ntr-un minut
că nu mai ştiu cum să aştept o viaţă,
nici să-ţi vorbesc nu ştiu,
cum n-am ştiut.
dar de s-ar prăvăli zilele-n grabă
şi peste hatul anilor de am sări,
atunci m-ai şti,
de zici că ţi-am fost dragă,
chiar de n-oi fi defel când vei veni.
în colţul încăperii de speranţe
printre perdele de-aşteptări cu maci,
să te opreşti,
îţi las un strâns în braţe
sub pânze de păianjen - semn stângaci.
atunci vei şti
ce gol aveam de tine
în universul meu chircit de dor
unde-am ascuns în ziua fără mâine
prin şoapte de regret
un ''te ador''! 

joi, 1 martie 2012

destin

stăteam la rând
să-mi iau bilet  spre viaţă
nu respiram...
înghesuială mare
sudori pe liste, tâmple-n aşteptare
nu-s nervi cât haos,
totu-i nebuloasă
abia de văd prin decupajul sticlei
un pod spre rai 
un cifru al aripei
ce-ascunde zborul către paradis
clasa întâi, vagonul dus de vis
anunţ stufos, atât cât să dosească
orice speranţă spre o nouă viaţă
un cot în gând, un alt picior în timp
eu  tot înghesui nopţi
prea mulţi   mă-mping
ochii mi-s mari, degeaba, nu disting
nici cât e preţul, nici cum să înving
frământ păreri
nu îndrăznesc o şoaptă
când un moşneag ca din toiag întreabă
„n-aveţi respect? dati buzna peste toamne!
priviţi în voi…de viaţă vă e foame!„
eu, mai de soi, cu zâmbetul drept haină
cutez un pas şi mă îndrept în taină
către ghişeu…întind vreo două fise
gaura neagră de prea albe vise
înghite sec speranţa mea de ducă
r â d de nesomn...
o teamă mă hurducă
dacă închid un ochi pentru o primăvară
rămân în aşteptări pe-aceeaşi listă-n gară?
ori mi-e peronul ultim  asfinţit?
cum să apun cand nu am răsărit?
al doilea ochi, poate un geam spre mâine
abia-l mai ţin deschis…
-”nu se cuvine
să fii în rând cu noi! destul, bătrâne,
ai colindat un timp!” - latră un câine
dă-mi două palme,
vreau să mă trezesc!
e timpul meu…
e timpul să trăiesc!
şi voi urca în tren! zâmbesc…
am un bilet;
cum încotro? 
spre timpul ce-l aştept!