întârzieri

aveam în suflet cuib de rândunele 

cum ciripeau doar ce gândeam la noi

zburau prin toate visurile mele

şi-au îndurat 

atâtea aspre ploi

dar cum lipseai cum amorţeau de teamă

că vor veni zăpezi din ai mei nori

de-aş fi stiut

că mă iubeşti în taină
le-aş fi salvat de viscol şi fiori
dar tu nimic n-ai zis atâta vreme
de ce-ai tăcut 

a iarnă şi pustiu?
acum s-au dus

e cuibul gol şi geme
în urma lor un suflet brumăriu