aveam în suflet cuib de rândunele
cum ciripeau doar ce gândeam la noi
zburau prin toate visurile mele
şi-au îndurat
atâtea aspre ploi
dar cum lipseai cum amorţeau de teamă
că vor veni zăpezi din ai mei nori
de-aş fi stiut
că mă iubeşti în taină
le-aş fi salvat de viscol şi fiori
dar tu nimic n-ai zis atâta vreme
de ce-ai tăcut
le-aş fi salvat de viscol şi fiori
dar tu nimic n-ai zis atâta vreme
de ce-ai tăcut
a iarnă şi pustiu?
acum s-au dus
acum s-au dus
e cuibul gol şi geme
în urma lor un suflet brumăriu
în urma lor un suflet brumăriu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu