nopţi albe

gând crescut la sânul lunii
dintr-un ceas încercănat
însetat ca bărzăunii
toată noaptea m-ai curtat
m-ai întors ca pe o filă
ca un fus m-ai răsucit
nici de ochi n-ai avut milă
din căprui i-ai veştejit.
dar mi-am zis chiar de cu ziuă
că la noapte nu mă las
n-am să bat iar apa-n piuă
stând cu ora la taifas.
că de nu-mi înfrunt eu frica
n-am de tine cum să scap
poate-s bună de nimica
dar nici tu nu-mi urci în cap.
şi-am să zvârl în sânul lunii
norul cel mai greu de dor
negru gând în cerul gurii
mori şi tu cum
şi eu zilnic mor!

doina depărtăriii

poate cândva ne vom putea iubi
ca două flăcări din acelaşi foc
ca două lacrimi din acelaşi ochi
ca două mâini dintr-un acelaşi trup.
poate cândva zeii ne vor privi
şi vor vedea o stâncă şi-un izvor
sau bradul ars cu ramul înverzit
pe care-a poposit întâmplător
un singur corb  cu dorul lui în cioc.
poate cândva noi doi ne vom zări
prin lumi ce-aleargă să nu stea în loc
pe drumuri vechi, din pietre ce ne ştiu
iubindu-ne din veacuri prea târziu.

gânduri de verde

of, alb şi roşu mărţişor
de inimă-mpletit cu dor
cum să te prind, în pieptul cui
să nu rămâi al nimănui
cum pieptul meu aşteaptă-n van
fir alb şi rosu an de an...
vin primăveri si pleacă iar
cu tot cu verdele ştrengar
şi veri şi toamne, toate pier
pe-aceleaşi drumuri de tăceri
doar paşii mă surprind valsând
în ritmul unui dor nătâng...
of, mărţişor, cusut uşor
în alb şi rosu plin de dor
pe mâna cui să-i fii însemn
când însuşi visul e blestem
şi chiar speranţele se cern
în alb şi roşu tot mai tern?

paşi

de-ai şti ce simt,
de-ai şti cum calcă vântul
peste copaci ce se apleacă de dureri
de-ai şti ce goală-şi simte zilnic piatra
inima-n care se sculptează ancorări,
de-ai şti cumva ce greu e colierul
tăcerilor ce-l port zălog zâmbind
de-ai şti ce simt
când te privesc, minune,
îndepărtându-te de tot ce mi-e pământ...
de-ai şti ce simt,
poate ai reveni.

matematică

doi cu alţi doi
când trec pe lângă mine
dau deseori acelaşi minus unul
şi nu-i un fapt cu logică firească
totu-i abstract
ciudat
însuşi nebunul
nu-i doar un subiect
întâmplator ales
ci chiar natura noastră
cel mai des
când nu ne suntem unul altuia aproape
eu răstorn munţi
tu ape
viaţa ...toate
oricum ar fi nu ne putem împotrivi
naturii...
să ne iubim în umbre sau din resturi
ori să intrăm în horele minciunii?
să ştergem imposibilul
chemării
sau să ne dăm uitării
de o noapte?
De-aici și
matematica durerii..
unu plus unu rareori fac într-un suflet doi!