despre iubire

Mi-e teama de-un colaps emotional,
revendicat de drept, cu demnitate,
de sentimentul subjugat real
in zilnica-mi iubire pentru toate.
L-am umilit, l-am pus stapan pe dor.
l-am sufocat, dus la extremitate...
i-am poruncit, am fost  un dictator,
si vinovata sunt ...dar am dreptate...
l-am obligat sa-mi fie el pedeapsa?
Cu fermitate spun, nu l-am chemat
el a ales in suflet sa-mi rodeasca
el a crescut in lutul meu uscat.
Nestavilita-i dulcea lui chemare
si ca un drog ma domina mereu
ma-ntreb acum...sunt constienta , oare
ca nu-i sunt eu stapana, el e-al meu?
o sclava ma declar pe vesnicie
si sper sa nu renunte prea curand
nu l-am ales, el si-a gasit domnie
dar in domnia lui traiesc oricand
tu, sentiment in fiecare fapta,
tu, legamant al existentei mele,
sa-mi fii la bine si la rau si-mi iarta
dorinta de-a te sti in toate cele
sa nu-mi pui interdictii, bariere
sa nu-mi clasifici soarta  " ilicita"
fii tu judecatorul meu, dar cere
sa iti probez cat sunt de fericita.
te-am cunoscut si nu te uit vreodata
tu unic sentiment etern dorit
iti multumesc de fiecare data
ca-n suflet trist iubire mi-ai sadit.

o pata...

Rece durere-mi pune stapanire,
Pe ochi, pe suflet si pe gandul greu…
Ce neagra-i ziua si ce gol e “ maine”,
Stiind ca-n viata ta nu mai sunt eu…

Aveam, candva, un loc al meu, in tine…
Acum... un nor deasupra lui domneste…
Intunecat, te-ascunzi de-a mea privire
Si-n locul meu, alta iubire creste…

Aveam un ritm…batut de doua tobe…
azi, ritmul nostru, stins, nu mai rasuna…
Te eschivezi, raspunzi in doua vorbe…
si ma transformi, incet, intr-o minciuna…

Sange-ti eram, infierbantandu-ti trupul…
Astazi ma scurg…prea mult ma vrei plecata!
O rana ti-ai deschis, numai sa-mi piara timpul…
si, supta de pamant, raman atat…o pata!

intr-o poza

Rasfoind o carte veche,printre doua pagini negre,
singura, fara pereche, o poza statea de veghe...
si in ea, un copac verde...printre frunze... nu se vede,
stiu, era o inimioara,desenata intr-o vara
pe batranul trunchi sculptata,de noi doi, de mult, in dalta...
Scrijelita din iubire , inimioara mea subtire,
parca plange in nestire,tot uitandu-se la mine...
Spune ca-i par abatuta si ca mi-i privirea bruta,
ca mi-e zambetul de gheata...ce-o fi fost pe a mea fata?
Eu credeam ca pacalesc,daca pot sa mai zambesc...
Cum sa stiu ca ea cunoaste, cata suferinta-mi paste
Sufletul posomorat, de pustiu si de urat?
Si ma-ntreaba ea, de tine...Ce sa-i spun, ii spun de bine...
Ca esti inca langa mine si ca zilele mi-s pline
De iubirea ce-o stiam , cand pe trunchi o desenam...
Ma priveste indelung...inchid ochii sa-i alung...
Privirea sfredelitoare...insa ea, staruitoare,
oftand greu imi spune trista...”Iarta-ma , dar nu exista
om iubit cu ochii goi...ce s-a intamplat cu voi? »
Lacrimile mi se-aduna, intr-un suflet ma ingana...
« Am uitat sa ne iubim...am tradat tot ce simtim...
Timpul nu ne mai asteapta...si ni-i ziua masurata...
Ne privim far’ a vedea ...ne vorbim far’ a spera...
Ne-am racit, ne-am ratacit...si ni-i simtul, azi, golit...
Nu mai credem in visare...si fugim de-a ta chemare...
ne ascundem in probleme...si de tine n-avem vreme...
Ce sa fac, tu , inmioara, daca timpul ne omoara?
Eu as vrea, si el ma stie...dar nu pot, ca mi-e pustie
Inima ranita ieri, de refuzuri si taceri...
Nu mai simt sa fiu iubita...nu mai vreau sa fiu mintita...
Cand el nu ma mai suporta...cum sa-i mai zambesc in vorba?
N-are sens, nu-i vad folosul...viata mea s-antors cu dosul...
Dar ma bucur pentru tine, in copac iti sade bine...
Frunzele-i sunt verzi intr-una...parca vad cum rade luna...
Ce frumoase amintiri...ce puternice simtiri,
stau pastrate intr-o poza...un pic galbena si roza...”
Inchid cartea ruginita, de mult timp nerasfoita...
s-o citesc in alta zi, cand voi mai putea simti...
stiu ca am o inimioara, desenata intr-o vara,
ce m-asteapta s-o privesc ... de noi doi sa-i povestesc...

pentru noi

S-au stins lumini în ceruri pentru mine
şi luna palid felinar în noapte
zâmbeşte straniu plină de mâhnire
împărăţind în golurile-nalte.

Absurde ploi revărs într-o privire
îngrămădiţi în orizont curg norii
sub cerurile-nchise pentru mine
vulturi flămânzi îmi ciugulesc fiorii.

Soarele meu şi-a construit cetate
mutându-se  în altă galaxie
prea iute s-a retras şi prea departe
de-al meu cuvânt nu a mai vrut să ştie

Pământul ce mai ieri mi-a primit pasul
reavăn, odată, azi, pietrificat
refuză urmei să-i redea răgazul
nepăsător, şi umbra mi-a trădat.

Măcar de-aş fi avut aripi de înger
aş fi pornit spre infinitu-albastru
spre alt tărâm,pe coasta unui fulger
mai împăcată decât un sihastru

Dar pentru ce şi pentru care faptă?
Păcatul meu a fost să-ţi aflu chipul
Pedeapsa mea? Goniţi-mă dindată,
departe de voi toţi, uitaţi-mi timpul!

Chiar de n-am aripi voi zbura cu gândul
când zborul meu eşti tu, fără cutume
şi voi pleca, săpaţi-mi, deci, mormântul
căci liberă voi fi plecând din lume

pe noul meu pământ  tu-mi vei fi soare
lumea nu vreau s-o ştiu, mă întristează
Iubirea ne va fi mântuitoare
sub ceruri unde stelele  dansează

chiar de voi regreta privindu-mi scrinul
eu de suspinul lor  n-am trebuinţă
nu le-a păsat când mi-au blamat destinul
de ce să-mi pese de a lor căinţă ?

au aruncat cu pietre grele-n mine
m-au judecat ca pe un hoţ în piaţă
lor să le fie, nu mie, ruşine
nu eu am am inventat iubirea-n viaţă

da, voi uita de ei şi de-a lor lume
când voi pleca din temniţa  de-argilă
mă voi desprinde foc dintr-un cărbune
voi exista...n-am grijă de-a lor milă !

vis de floare

Azi am furat din curcubeul viu
Doua culori: frez si portocaliu
Si in vesminte le-am pictat cu drag,
Sa-nvioreze sufletu-mi beteag
Vreau sa ma molipsesc de-a lor culoare
Vie sa par, sa seman cu o floare
Poate ma va zari mandrul meu soare
Si, in lumina lui , fara nicio-ntrebare,
Voi inverzi sfioasa, senina si frumoasa
Si pana-n prag de seara, voi fi a lui mireasa
In frunze-l voi cuprinde,tacuta si cuminte
si-l voi iubi fierbinte, fara gand sau cuvinte
si-n zori, fara de vina, ma voi spala cu roua
sa il primesc curata, pentru o viata noua