duminică, 18 septembrie 2016

alegeri

ne vor vâna cărări
să le umblăm,
scrijelituri într-un pământ pustiu,
de nu mai vii să le păşeşti,
nu sunt
de nu mai eşti,
nici eu nu vreau să fiu.
ne-or căuta şi norii prin umbriri
să ne-mpletească paşii
câte doi
nimic nu va mai fi din amintiri,
de vom lipsi din ele
tocmai noi.
vor îngâna a jale plete lungi
de sălcii
aplecate în zadar
alungă-mă, de vrei să mă alungi
opreşte-mă, de vrei să-ţi fiu

hotar.

joi, 15 septembrie 2016

te-am auzit...

Dormeam, zâmbind, în somn şi-n vise
pe care-atât de mult le-am aşteptat
mi-a fluierat prin geamurile-nchise…
dormeam, când fără jena m-a strigat
L-am auzit cum fluiera-n neştire,
Cum sfâşia tăcerea nopţii reci
şi m-am simţit mai rece decât mine
cea care-am fost, când te-am privit cum pleci…
L-am auzit cum m
ă striga în noapte
tot ce-şi dorea, să nu mai doarmă nimeni
şi-n ciudă, parcă, fluiera a moarte,
Să nu visăm, să  nu dorim iubire.
L-am auzit urlând a disperare
De parcă singur, el, era însingurat…
n-ar fi oprit, să-l văd măcar în zare
cu unicul meu dor ce l-a luat.
L-am auzit cum şuiera pierdut
tot mai străin de mine şi-a mea noapte
şi, încărcat cu visul meu tăcut,
s-a pus pe fugă, singur, mai departe.
L-am auzit, e trenul vieţii tale
Ce n-a oprit secunda şi nu-mi eşti,
el mi-a furat şi ultima suflare,
Lăsându-mi falsul gând că mă iubeşti…

vineri, 19 august 2016

nerostiri

rotocoale de dor îmi ţin companie
părând că-s vie
...goluri mă înving
şi lipsa ta mi-e un tărâm de frig.
printre tăceri, cuvântul se divide
visând să strige
dar, prea amorţit,
se stinge în secunde
spre niciunde
şi calc peste cuvinte
nerostind.

cum ar fi fost să-ţi spun tot ce gândesc?
cum să rostesc ce roade ca rugina
tulpina unei crengi de fier, astăzi, ruină?
cum ar fi fost sa nu iubesc defel?
de mi-ar fi sufletul croit din pur oţel
n-ai fi nici tu atât de mult în el...
ori, ruginit, aşa cum crezi c-ar fi,
sufletul meu e-aproape de-a muri
pentru că n-a ştiut să fie fel
nici lut, nici cord, nici fier, nici porumbel.

atât te-a vrut, că a uitat de el.

joi, 4 august 2016

azi

de-aş fi ştiut că viaţa-i doar un pumn
de amintiri în care mă zăresc
un trist pribeag pe-un îndărătnic drum
ce nu-i nici om, nici umbră să-l numesc
poate doar asfinţit cu ochi de moarte
pe care timpul îl socoate-n zori
parcă nu m-aş mai naşte om,
plin de păcate
ci m-aş ascunde într-un colţ de nori
unde să nu mă ştie cerul strâmb, nici lutul
unde să pot striga ce simt, ce sunt
iar dacă nu mi-ar auzi nimeni cuvântul

vă jur ca aş ploua cu vise pe pământ.

miercuri, 20 iulie 2016

ţie

nu-i rid să nu ţi-l ştiu
nu-i zâmbet
să-i fie ochilor străin
oricât ar fi de-ncercănat,
ascuns de gânduri.
de nu-mi vorbeşti,
ghicesc ce ai de spus.
pasul adus
ţi-l veşnicesc în rânduri.
nici nu rosteşti
şi simt tot ce tu simţi
parcă te-aş sti de la-nceputul lumii.
dar să nu pleci
că voi fi rămâne lut
sub talpa căruia-ţi vei săruta străbunii
.