te-am auzit...

Dormeam, zâmbind, în somn şi-n vise
pe care-atât de mult le-am aşteptat
mi-a fluierat prin geamurile-nchise…
dormeam, când fără jena m-a strigat
L-am auzit cum fluiera-n neştire,
Cum sfâşia tăcerea nopţii reci
şi m-am simţit mai rece decât mine
cea care-am fost, când te-am privit cum pleci…
L-am auzit cum mă striga în noapte
tot ce-şi dorea, să nu mai doarmă nimeni
şi-n ciudă, parcă, fluiera a moarte,
Să nu visăm, să  nu dorim iubire.
L-am auzit urlând a disperare
De parcă singur, el, era însingurat…
n-ar fi oprit, să-l văd măcar în zare
cu unicul meu dor ce l-a luat.
L-am auzit cum şuiera pierdut
tot mai străin de mine şi-a mea noapte
şi, încărcat cu visul meu tăcut,
s-a pus pe fugă, singur, mai departe.
L-am auzit, e trenul vieţii tale
Ce n-a oprit secunda şi nu-mi eşti,
el mi-a furat şi ultima suflare,
Lăsându-mi falsul gând că mă iubeşti…