irosire

gând sinucis în ştreangul unei şoapte
ai vrut să strigi iubirii ce-a trecut
puteai avea acum alai de fapte
înspăimântat de toamnă, ai tăcut...
gând fără grai, păcat de-a ta lumină
puteai, cu un cuvânt, să mă învii
azi, răstignit în vorbe de rutină,
nici amintirii nu-i poţi glăsui.

destine

un negru difuz al tăcerii
sugrumă de strigăt poveri
cuprinşi de sindromul uitării
trăim parc-am fi născuţi ieri.
hazardul e-o glumă nebună
când totul se-ntâmplă cu rost
degeaba eşti lumii  furtună
chiar  norii te ştiu pe de rost.
la fel şi cu viaţa, nu-i glumă,
din tot ce ţi-e timp , totu-i scris
de crezi că-i destinul minciună
trăieşte, s-aud ce-ai de zis!

rosturi

am un talent aparte
de-a mă îndeparta
de toţi cei ce din moarte
m-au ridicat cândva
e ca un fel de boală
cum simt că iar trăiesc
cu gânduri ca de smoală
chipul mi-l zugrăvesc.
sting des în ochi lumina
şi fluier a pustiu
nu-mi poartă nimeni vina,
mi-e felul pământiu.
şi la ce bun doar albul
de n-ar fi negru ioc?
cam cât ar fi catargul
când vasu-i un breloc?
o, deseori, îţi vine
să uiţi că m-ai ştiut
dar, colorând, ştii bine,
cu mine-ai început.

poate

mereu prins între extreme
sufletul n-are răspuns
Da sau Nu- cleşti cu embleme
smulg şi ce n-aveai de spus.
el, de fel, nu cântăreşte
sentimentul în cuvânt
dar se zbate ca un peşte
pe uscatul ce mi-l zvânt.
mut, ca anotimpul morţii,
mi-e răspuns un simplu 'poate'
spune-mi, cum să-i spun Da sorţii
când dă, zilnic, Nu din coate?

motiv

zâmbesc uneori
în amintirea unei amintiri
în culisele unei iubiri
în amăruiul unei amăgiri
sub umbrela unei priviri
în lacrima unui regret
ca şoaptele unui secret
zâmbesc discret,
în palide culori
un curcubeu împrăştiat de nori...
cu un surâs dat vieţii
ca un bir,
tribut al clipei
unui ceas martir.
să nu te miri,
am pentru ce zâmbi
deşi mi-s muşchii feţei amorţiţi
de când nu eşti
şi nu-i nimic în jur ,
ci numai vântul, veşnic trubadur.
te mai găsesc,
aşa cum mi-ai rămas
un gând răzleţ,
un vis rebel,
un pas,
o primăvară, crez,
un câmp de dor,
o aripă întinsă către zbor
cuvânt nezis,
iluzii,
necuprins...
da, uneori, îmi vine să zâmbesc
asemeni unui om ce-a iscălit
destinul ca pe-un vers
şi-adoarme mulţumit
gândind
că-i mult mai mult decât spera un timp
tot ce-a trăit şi n-a închipuit
prin simplul fapt
că s-a ştiut iubit.