gând sinucis în ştreangul unei şoapte
ai vrut să strigi iubirii ce-a trecut
puteai avea acum alai de fapte
înspăimântat de toamnă, ai tăcut...
gând fără grai, păcat de-a ta lumină
puteai, cu un cuvânt, să mă învii
azi, răstignit în vorbe de rutină,
nici amintirii nu-i poţi glăsui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu