va rog!

Nu ma lasati sa mor si nici sa mai traiesc
Dar, hotarati odata! Ce soarta-mi aprobati?
Oricum si-orice as face,e-atat de nefiresc
Sunt, totusi,om, nu piatra,dar munti-mi par mai frati!

Daca iubesc si spun, iubirea mi-e blamata...
iar daca tac, tacerea mi-e rug si gandul foc
Si nu mai stiu cum ,oameni, sa va fiu om, nu piatra
chiar nu gasiti in lume si pentru mine loc?

Mi-am cenzurat cuvantul si l-am ascuns in noapte
Am inghitit in sec, mi-am suprimat pornirea.
Dar sunt satula, astazi, de rolurile toate
Mi-e dor sa fiu eu insami, sa nu-mi ascund privirea.

si nu  cer absolutul, nici sacre armistitii
doar sa va fiu cu totul, cu bune si cu vicii
eu stiu ca nu-s perfecta,dar cine poate fi?
Nici viata nu-i corecta, dar o tanjiti de vii.

Cum sa va spun mai bine, cand nu ma ascultati?
Zambesc si plang ,in fine, iubesc si sunt,cum stiu...
de ma vedeti doar piatra, macar sa ma sculptati
altfel, devin sub soare nisip intr-un pustiu.

dimineata...

Dimineata, natura, un tablou, mi-a pictat
In culori pastelate, imbinate cu tact
Printre raze voioase, verde crud alintat
Langa galbenul sincer al panselei, baltat
Cu stropi firavi de rosu, trandafirul motat
Isi ridica in soare zambetul parfumat.
Pe un gard, vrabiute, agitate, la sfat
Isi impart complimente intr-un tril zvapaiat
Cata viata si cantec nasc frumosii mei zori
In lumina, descantec, pentru zboruri si dor
Ce senini imi simt ochii si am suflet usor
Simt ca zburd ca un miel printre iarba si flori.
Intr-o zona umbrita, langa via necoapta
O furnica grabita a dat startul la joaca
Un concurs desfasoara printre pietre si apa
Randuit intr-o doara, doar de drag sa se-ntreaca
O petunie alba le priveste uimita
Admirandu-le jocul de o ora trezita...
Iar pisica poznasa de mult somn amortita
Sta intinsa la soare sa mai motaie-o clipa
Totu-i vis si splendoare, ceru-i clar si senin
Si sub mandrul meu soare din cosmar imi revin
uit de lacrimi si doruri, uit si gustul pelin
in tabloul naturii, o culoare devin.

spre infinit...

Voi dezrădăcina toţi munţii
şi negrele
bătrâne stânci
îţi voi opri în zbor
cărunţii
vulturi pleşuvi
în nopţi adanci.
Voi răsturna nori în oceane
în orice val te voi chema
Mă voi lupta
cu cerbi în coarne
şi urma tot ţi-o voi lua.
Voi duce vântului ofrandă
sufletul meu, alb porumbel
Doar să-i cer
umbra ta s-o vadă
să te privesc şi eu prin el.
Atunci voi înnoda izvoare
fluvii şi râuri, peste prund
să nu mai ştii alte hotare
să-mi fii în braţe
în curând!
Mă voi urca
în ceruri negre şi luna o voi fereca
să fie soare peste vreme
să nu mai ştiu de noaptea grea.
Să fie ziua
cât de lungă
cu tine-mi va părea un ceas.
Să evadăm desculţi
în luncă
şi eu să-ţi număr orice pas.
Voi cere ierbii să-ţi sărute
gleznele goale
şi-a ta urmă
şi soarelui să nu te uite
Numai
durerea mea o curmă!
Tu iartă-mă
de-ţi mai greşesc
Opreşte-mi plânsul vinovat
Păcatul meu nu-i pământesc
eşti tu
şi-al tău suflet curat!
Să nu-ţi întorci chipul vreodată
să nu mai pleci
cum mi te-ai dus
nu-mi lăsa timpul fără soartă
nu-mi fugări gândul nespus!
Îţi voi îngenunchea pădurea
şi munţii
sclavi, îi vei avea
Numai să-mi porţi mereu iubirea
şi să-nnoptezi în lunca mea!
Jur!
vântul n-o să-ţi râdă-n faţă
l-am potolit cu ce i-am dat.
Chiar de n-am suflet
sunt în viaţă
trăiesc prin tine ne-ncetat.
Infernul de mă va chema
să-mi ardă-n flăcări

trupul gol
îţi voi lăsa iubirea mea
un porumbel negru de dor.
Nu-mi pasă
de dureri trupeşti
nu-mi pasă nici de judecată
dar mor de n-ai să mă iubeşti...
Iubeşte-mă, măcar o dată!
Voi dezrădăcina azi munţii
voi smulge vechile păduri
şi-ţi voi îngenunchea
cărunţii
vulturi pleşuvi

de nu îmi juri
că vei fi veşnic lângă mine
fără regrete, fără timp
şi că-mi vei dărui
iubire
din infinit spre infinit!

final fericit!

Ce liniste imparateasca in toiul noptii amortit
Doar greierii vor sa trezeasca al lumii somn nestingherit
Cand luna-si face rondul, calma...un pasa-n ceruri pare-a fi
Eu ma destept in ceas de taina  si te astept, sperand sa vii
Lipita stand langa fereastra, printre perdele, draperii
imi pare amintirea noastra  un basm cu personaje vii
Eu, o Ileana Cosanzeana, tu, Fat Frumosul meu dorit
Ne-am unit in drumurile-n vara si-atat de mult am hoinarit
habar n-aveam ca nu-i comoara  ca dragostea ce ne-a zarit
Eram doar doua stele-n noapte dar totu-n jururi stralucea
de parca sufletele noastre, o lume-ntreaga lumina
Frumoasa dragoste si plina, de-atata patos, am nascut
si ne-am croit clipa senina cu vis si aripi ne-am cusut
Dar e firesc orice poveste are balauri, vrajitori
si mi te-au luat, fara de veste, te-au ferecat departe-n nori
Plangand de-atunci  imi petrec timpul, plangand de dor si de-al tau drag
macar de-ai sti ca nu mi-e simplu cand vad cum toate  ne  despart
Eu tot te mai astept, tacuta, speranta nu m-a parasit
tot langa geam, mereu lipita, in cer te caut  si te simt
mai cred ca intr-o zi cu soare, o calda zi de vara iar
mi te va scoate din prinsoare, vei reveni pe-al meu altar...
Si te astept...te-astept de-o vreme, si inc-un veac te-oi astepta...
si-n zi, si-n noapte, printre gene, cu ochii mari te-oi cauta...
Dar linistea din asta noapte, ma-ndeamna, parca , sa adorm
sa te visez ca-mi esti aproape, si-n carul mare sa-mi iau zbor...
sa vin la tine, eu , odata, de tu nu poti si n-ai sa vii...
sa las uitata lumea toata, sa fiu un nor prin altii mii
sa ma apropii , sa-ti simt gandul si intr-un tunet sa-ti vorbesc
si, luminand din nou, pamantul, in fulger sa te regasesc...
Sa fiu furtuna pentru tine, sa te inund in sentiment
si, ud de mine, sa stii bine, ca-s eu, iubire, in secret...
si de-mi zambesti, imprastii norii si liberi, iara, vom trai...
o dragoste cum nu stiu zorii, o viata ca in poezii...
doar sa te-ncrezi in al meu gand, doar sa ma recunosti venind
si vom rescrie viata noastra...poveste cu un bun sfarsit!

în cufărul meu

Ştiam că vine toamna dar nu o aşteptam...

misterioasa damă cu salbe de mărgean.

Ştiam că-mi piere iarba şi zilele-mi închid,

acoperindu-mi lada, proptită de un zid,

sub iedera roşcată, plantată în trecut,

cu brumă argintată şi flori cu chip de lut.

În ea ascund cuvinte, fiori, melancolie...

În ea păstrez iubire, zbucium şi nebunie...

Doar ridicând capacul de frunze amorţite

aud freamătul tainic al mâinilor gătite

cu unghii smălţuite şi forme migdalate

de patimi înroşite, de gânduri curăţate.

Şi, parcă văd aievea  în părul despletit,

îmbrăţişându-mi trupul de dor acoperit,

un fir de orhidee, de-un galben pistruiat

timid, ascuns în plete şi el emoţionat.

Lângă un sfeşnic mândru, în vaza de cristal

un trandafir oftează pe masa de stejar

şi orele te-aşteaptă şi nu mai am rabdare

şi vinul se-ofileşte, cuminte, în pahare.

În rochia iubirii, de gânduri purpurii

pluteam în încăpere, sperând că vei veni.

Prin pânze de tăcere, de lacrimi încreţită

strâng azi  în colt de cufăr o inimă rănită

o vază, trei petale, un ciot de lumânare...

toate mi-aduc aminte de lunga aşteptare.

De-ai fi venit o clipă, o vară ţi-aş fi fost

o vară de emoţii cu gust de vin spumos...

dar e aproape  toamnă... ştiam că va veni

ştiam că nu mi-e timpul de vis şi poezii.