vineri, 2 ianuarie 2015

de-ale vieţii

va trebui să cad iar în genunchi
să-mi uit secunda şi cu ea tot suflul
ca în ai sufletului plini rărunchi
să îmi îngrop tăcerea şi năduful.
să cad în mine, să mă prăbuşesc
luptând apoi cu iadul ce ma-njugă
să mai strivesc din demonii ce-i cresc
cu întuneric neînvins prin rugă.
va trebui să cad şi să mă doară
cu oasele şi gândul şi-a lui trudă
ca sufletul să-mi dea pe dinafară
să nu-i mai fie trupului doar slugă
va trebui să îmi zdrobesc preaplinul
să-mi ardă talpa-n fierbinţeala lui
numai aşa voi mai zări seninul
şi linul clipei, chiar şi-atunci când nu-i. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu