detalii

pustiul nu-i nimicul oarecare
ci plinul de amprente şi poveşti
nu e sfârşit,
doar  pod între hotare
spre începuturi ce nu le gândeşti...
tărâmul lui îţi pare gol şi  putred
ţi-e teamă pasului să-i dai avânt
dar rădăcini de viaţă prinse-n suflet
îndeamnă să-i dai ramuri unui gând.
nimic nu ţi-e familiar,
doar multă frică
tot ce ştiai e-al timpului tribut
dar  cum nici bobul de nisip n-abdică
de ce să fii tu, dintr-atât, pierdut?
ridică-te, schiţează paşi în minte
tot ce-i acum e mâine alt  pustiu
tu mergi pe drum
atât cât ţi-e 'nainte
până eşti dună de nisip, fii viu !