altfel de gânduri

nu-mi amintesc să fi durut vreodată gândurile
cum mă dor acum...
le derulam ca pe un film de scurt metraj
fără să-ntreb cine erau regizorul sau scenaristul
cu siguranţă punerea în scenă o realizam eu ( cu sau fără voie) şi un rest de lume, ce-mi era pe rând, coechipier, critic şi spectator...
ori, pentru că subiectul zilei insistă să-mi fie drama,
sper să le pot opri cumva...
detest reacţiile fluide ce-mi şterg toate peliculele
odinioară premiate de suflet cu un zâmbet...
poate de voi schimba decorul,
 chipurile creatorilor de situaţii vor înţelege că obişnuiam să fiu
comediantul vieţii mele...
căci ce-i mai plăcut şi purificator ca hohotul de râs ?
dar cum să-l schimb
când toţi pereţii minţii sunt ca o salină din adâncul frământărilor sufleteşti?