în ploaie de cioburi seninul s-a spart
și soarele-n nori se prelinge
nu-i vântul ce-aleargă
doar gândul forțat
să uite că dragostea-nvinge.
tăcerea din șoaptă întunecă zări
furtuni îmi subjugă dorința
erai peste tot
nu te văd nicăieri
nălucă îți pare ființa.
eu încă te caut
cât pot să mai lupt
cu răni sângerând a iertare
mă doare că mâine devine trecut
și golul de tine mă doare.
mă zbat fără aripi
dar zborul îl știu
cumva voi străbate pământul
atât cât am suflet,
e drept, cam sălciu,
te caut…
mi-e aripă gândul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu