început

descalță-mă tu
de durere,
de gânduri,
de lumi fără noi,
judecate-n cuvânt...
dezbracă-mă tu!
zdrențuit de înfrângeri,
veșmânt îmi e somnul
în timp de noroi...
trezește-mă tu
fluierându-mi speranța
că mâine vom fi,
cum n-am fost: doi și-un drum
pe care, desculță de temeri
voi merge,
spre zori de iubire,
ascunse acum...
zi-mi tu anotimpul
când plouă cu vise
prin văi de privire
în care să cred
iar eu voi păși,
chiar de tălpile-ncinse
îmi spun să rămân,
că mi-e drumul deșert;
ridică-mă tu,
ia-mi dorința în brațe,
din sufletul val
agățat de-amintiri...
e timpul să uit,
mi-am primit palma vieții;
e timp de iubiri
și de-a fi la plural.