Mi-am ridicat genunchii din noroaie,
în strai de frunze m-am împodobit
şi te-am dorit în fiecare ploaie,
dar zori de iarnă mi te-au izgonit.
Te-am învelit în braţele-mi vântoase,
cu raze brumării te-am mângâiat;
mi te-au răpit tăcerile geroase,
în nori sticloşi, adânci te-au exilat.
Mi-ai colorat privirea insipidă
şi pământiul mi l-ai aurit;
de-ai fi ştiut că-s toamna ta, timidă,
un singur pas … şi n-ai mai fi albit.
Azi nu te văd; sub pleoapele solide
simt lapoviţe lăcrimând un nor.
Grăbite ierni, nehărăziri obide
ne-au viscolit; vom amorţi de dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu