nimicuri

De te-am iubit, îți cer iertare

Știam că voi iubi enorm

De-am renunțat, n-am loc sub soare

Chiar dacă am greșit ca om.

De-am judecat, cer îndurare

Știam că a greși e-un fapt

Ce va primi ușor iertare

Deși nu-i drept al lumii pact.

De n-am iubit, regret a-ți spune

Că nu e doar din vina mea

Cât tot ce-i viu, ca pe-o minune

Voi tot iubi, de-ar accepta.

Dar că mă mint, trăind absurdul

Cât să îndur, cui să cuvânt?

Să-mi cer iertare, mie, surdul

Și orbului ce zilnic sunt?

Din praf sunt fir de praf mărunt

Din lut sunt nici măcar ce-am fost

Timpul mi-e câmp de  grâu cărunt

Doar  cugetului adăpost

Un fel de rost cu susu-n jos

Iartă-l, simțire, de mai poți

Nimicul promițând frumos

Ne molipsește pe noi toți.

circ trist

Nimic nu mă mai doare,

Ca pe-o piatră

Par clovn, iar viața pare-un circ, trist circ

Un zâmbet smuls de-o clipă mi se zbate

În colțul gurii,

Și mi-e visul mic.

Aș vrea să strig,

Să mă desprind de lume

Să mă ridic deasupra clipei ce mi-e zid

Dar totul e un film cu mimi si glume

Iar eu sunt tot mai mic,

Tot mai nimic.

Mă-ntreb cum plânge floarea care mâine,

Nu va mai parfuma, nu va mai înflori,

Curând de-oi fi asemeni,

Tu mai spune-mi

Că doar iubind nu mă voi ofili.

de-atunci

Tot ce am iubit, eu încă mai iubesc

Așa cum vântul trece prin câmpii

De mii de ori

Și tot de atâtea ori

Sărută iarba ca în prima zi.

Tot ce-am visat n-am cum să nu visez,

Cum timpul nu-l oprești cu ceasul stat…

De  nu-ți cer jurăminte ori dovezi

Sper doar  atât…

Să nu mă fi uitat!

sentimente

poate că trebuia să uit,
odată cu iertarea
timpul de zbucium,
luni și ani întregi.
încă-mi frământă gândul
supărarea
că în iubire nu există legi.
să uit acum
când un târziu din mine
și-a amintit cât de frumos a fost
drum, fum și scrum,
nimic nu-i o minune
printre minuni ce nu-mi găsesc vreun rost.
poate că trebuia să uit,
iertând trecutul,
și să-l aștern, răbdând,într-un sertar
pe care să-l deschid atunci când vrutul
avea o șansă, nu doar un hotar.
astăzi mă dor
cuvinte reci și fapte.
iubirea risipită-n necuprins
s-a iscălit în sânge și în vis
de-acolo, poate, de mult prea departe
să pot trăi măcar o dată
ce nu-i scris.

nimic fără iubire

 prea multe vorbe fără rost s-au spus
prea multe râuri de idei nu au un curs
multe repoșuri și cuvinte fără sens
s-au spus, s-au scris, apoi , tacit, s-au șters.

prea des punem tăcerii etichete
strângând rostirea în simple pachete
ce n-au un îndrumar spre-a desluși
ce-a fost de spus când mai puteam simți.

se-nvârte rostul nostru în cuvinte
un sens ne iartă, altul încă minte
doar fapta-i singura care mai deslușește
ce-i bun, ce-i rău, cine și cum greșește.

Alunecă-ntre sensuri, tremurând
și nu-i nimic sa-i facă sprijin dintr-un gând
ca firul printr-un ac ingust,pășim subțire,
uitând că nu-i nimic de spus fără iubire.