zero

mă dor pe umeri  zeci de grele-apusuri
zgârieturi dintr-un destin
strâns sul
atâtea minusuri
şi prea puţine plusuri
o matematică în care sufletul e nul.
aş radia oricare dintre ele
cum un desen greşit îl ştergi din cot
 de mi-ar rămâne douăzeci,
tot grele
îmi par acum,
când sufletu-mi socot.
din ecuaţii, mai mereu e lipsă
nu-i nimeni să-l includă-n rezultat
pe cer e-un soare
veşnic în eclipsă
pe tabla lumii, un zero barat.

declaraţie

eu niciodată n-am fost singură pe lume
mai tot mereu,
când adormeam plângând,
nimeni
m-a strâns în brate şi mi-a zis
mâine va fi mai bine...
îţi promit!
şi-atunci când clipa mi-a părut minune
roşind, ca un copil
pătat de ciocolată,
nimeni
mi-a fost alături totdeauna
gustând cu mine,
din trăirea vinovată.
tocmai de-aceea mă încred în nimeni
şi voi iubi pe nimeni
fără margini
la fel cum te-am iubit cândva pe tine
mult înainte de-a-mi ajunge umbră
Nimeni.

flori de suspin

atâtea stele strălucesc în cer
cum pot eu, lumânare în pustiu,
să rup un petic din albastra galaxie
spre-a fi măcar un punct de foc stingher?
ori printre flori, pământului, moşie
cum să pot eu, palmă de lut uscat
să nasc rubin, ca macul încâmpie
dintr-un cuvânt,
suflet pe o hârtie?
atâtea ape mângâie uscatul,
atâtea păsări cântă ne-ntrecute
ori eu mă trec prinn vorbe-aproape mute
neglăsuind
nemângâind oftatul.
eu nu rostesc, şoptesc...or să m-audă?
nu strălucesc,
doar conturez o umbră
nu înfloresc,
ascund sub talpa mea
flori de suspin,
flori de 'mă veţi uita'.

mai mult ca ieri...

departe-ai fost, departe mi-ai rămas
ca un ecou al nu ştiu cărui glas
ca un cuvânt ce nu s-a vrut rostit
în nu ştiu câte zări ce-au asfinţit.
departe eşti, departe îmi vei fi
nu văd cum să te pot azi încropi
doar din fantasme, gânduri şi păreri
când tot departe eşti ,mai mult ca ieri...
să ştergem din cuvinte un cuvânt
tăcându-l cum el ne-a tăcut mormânt
uitând că ne-am fost unul altuia departe,
să ne jurăm că doar pământul ne desparte.

muţenie

în cuvinte ne-am unit
şi le potriveam perfect
răsărit cu asfinţit
cerul ne părea poet...
în cuvinte ne-am rănit
şi ne-a fost poemul dramă
litere ca de granit
ne-au zidit iubirea - Ană...
azi, ascunşi printre tăceri
ca după perdeaua deasă
catifea de-ndurerări
nici uitarea nu ne-o lasă.